Pages

Meniu

vineri, 28 august 2015

Compromis




Compromis final pe Codul fiscal. Unul cam jalnic, în care s-a etapizat reducerea TVA în două trepte, în care s-au amânat alte câteva măsuri fiscale spre a face un cod mai sustenabil și un deficit mai mic, sub 2% PIB.
http://cursdeguvernare.ro/modificarile-pe-codul-fiscal-dupa-negocierile-politice-partidele-au-coborat-deficitul-din-pix-sub-2.html
A învins stimularea consumului în detrimentul relaxării taxării mediului de afaceri și a muncii. Și nici nu e sigur că deficitul va putea fi ținut sub 2%, căci nu se ține cont de plusul de 1% PIB pentru cheltuieli de apărare, de avalanșa cererilor de majorare de salarii urmare deschiderii cutiei Pandorei și probabil se dorește în continuare același nivel minim al investițiilor publice.
„Cheltuielile de capital reprezin­tă garanţia unei creşterii economice sustenabile în viitor. Scăderea lor din ultimii ani a avut la origine o creştere a eficienţei utilizării banilor, dar, mai ales în anii recenţi, o scădere a numărului de proiecte demarate şi finantaţe. Iar această din urmă evoluţie este preocupantă deoa­rece mediul de afaceri nu va avea cum să se dezvolte în lipsa unei infrastructuri solide, iar cererea şi consumul în creştere vor fi satisfăcute prin creşterea importurilor“, comentează Radu Crăciun, economist-şef al BCR.
Una din componentele importante în formarea PIB-ului, este vorba de industrie, se apropie de stagnare, iar semnele ce vin din China și vor afecta implicit și Europa, vor reduce comenzile și exporturile. Balanța comercială negativă se va agrava căci apetența pentru consum va accelera importurile. Iar prețurile vor reveni curând, căci costurile de producție nu au fost atinse de relaxarea fiscală (care a stimulat cererea și nu oferta).

http://www.zf.ro/eveniment/cand-romania-plange-dupa-infrastructura-investitiile-statului-au-ajuns-la-minimul-ultimilor-10-ani-14691397
http://www.capital.ro/avertisment-din-epicentrul-crizei-asia-trage-dupa-ea-toata-economia-globala.html

Noul consens politic pe codul fiscal îl dezamăgește pe Moise Guran, care deși a susținut stimularea consumului, afirmă că mediul de afaceri ar fi fost mai interesat de celelalte măsuri fiscale.
http://www.biziday.ro/2015/08/28/cum-am-mai-ratat-un-cincinal-inainte-de-a-l-incepe/

Și apropo de solicitările de creșteri salariale, un studiu mai atent arată deformări diferite ale veniturilor diferitelor sectoare de bugetari, atât la reducere cât și la creștere. De aceea o lege o salarizării (care există dar nu e aplicată!) ar corecta lucrurile și nu ar mai produce distorsiuni pe viitor între categorii diferite de bugetari.



0 comentarii: