România avansează economic și eventual recuperează din decalajul istoric de dezvoltare față de Occident prin două căi: globalizare și reforme proprii. Globalizarea ne-a adus destule avantaje prin relocarea multor firme spre noi, mai ales după aderarea la NATO și UE (dar și aici aceste avantaje se pot pierde și relocarea să continue spre alte zări: Asia, Africa). Prin reforme proprii, evoluțiile sunt interesante, dar din păcate nu sunt cele mai potrivite. Avem politici de dreapta, dar nu cele adecvate; sunt politici de dreapta adecvate mai degrabă unor țări dezvoltate; reducerea de taxe, creșterea de salarii, impulsionează peste măsură consumul, dar un consum al produselor de import, o balanță comercială tot mai negativă. Pe termen scurt, cifrele arată frumos, dar se va dovedi curând a fi un foc de paie. Dezvoltarea nu e durabilă, nu e sustenabilă, costurile vor fi uriașe, iar la finalului petrecerii va veni nota de plată a dezmățului bugetar.
Analistul Radu Crăciun se întreabă dacă nu asistăm la o agresiune acinetică asupra României. ”Bonusul oferit de posibilitatea de a săpa la temelia dezvoltării economice a țării prin încurajarea, alimentarea unui sentiment adânc înrădăcinat în societate. Acel sentiment de neîncredere profundă în modul în care este gestionat banul public, sentiment care a dus de ani de zile la o presiune permanentă în direcția scăderii bugetului național raportat la PIB (Produsul Intern Brut), adică la mărimea economiei.
Încurajarea la nivelul opiniei publice a aspirațiilor pentru cheltuieli cu educația și sănătatea, care, raportate la PIB, să aibă un “nivel european”, concomitent cu încurajarea scăderii impozitelor, este rețeta sigură care duce în final la generarea frustrărilor colective ce nu fac decât să slăbească o națiune. Iluzia statului utopic cu cheltuieli bugetare generoase și venituri minuscule este cât se poate de atractivă, chiar dacă economic nu are niciun sens. Și tocmai pentru că este atât de atractivă, clasa politică din ultimul deceniu s-a repezit să o satisfacă.
O arma perfectă pentru o agresiune acinetică astăzi, care, pentru a-și atinge scopul, nu trebuie decât să întrețină o astfel de iluzie. Încet, încet, crăpăturile economiei se lărgesc, iar dezintegrarea ei va servi perfect obiectivului avut în vedere: oprirea investițiilor publice, menținerea în subdezvoltare a zonei de … est a țării (deci asigurarea penetrabilității ei), teribila frustrare a populației prin servicii de sănătate și învățământ subfinanțate, pierderea încrederii în liderii țării, încurajarea indiferenței tinerilor și a emigrării lor. O țară de frontieră cu astfel de crăpături este o victimă sigură, cu atât mai mult cu cât faliile de dezvoltare dintre regiunile istorice vor continua să se lărgească”.
Faptul că alocăm 2% pentru apărare nu e o garanție (măsura nu e sustenabilă pe viitor cu încasări bugetare atât de mici), mai mult, consideră analistul, poate apărea o falie dintre o armată bine finanțată și o populație cu lipsuri.
Avem încasări bugetare tot mai mici, așteptări și cheltuieli salariale, cheltuieli cu sănătatea, educația și apărarea tot mai mari; mai mult, nu cheltuim banii cu folos, nu îi investim în lucruri necesare și care generează dezvoltare. Acest mod de acțiune economică nu poate dura mult timp, un perpetuum-mobile economic nu există.
http://www.raducraciun.ro/agresiunea-impotriva-romaniei-incurajata-de-toti/
Că modelul de dezvoltare e greșit o arată și faptul că în România crește rata sărăciei odată cu creșterea PIB-ului (creșterea PIB-ului nu înseamnă, în aceeași măsură, creșterea economiei; avem o creștere ”dopată” cu măsuri fiscale, o creștere peste potențialul corect economic).
http://www.analizeeconomice.ro/2017/05/desi-economia-romaniei-crescut-anul.html
Despre modelul de dezvoltare optim și căi de găsire a lui, avem o campanie inițiată de compania de consultanță EY România (https://25deintrebari.ro, ”25 de întrebări pentru viitorul României”.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-21784546-romania-lanseaza-platforma-idei-25deintrebari-cauta-intrebarile-pentru-viitorul-romaniei.htm
România e o pe un drum greșit. Exuberanța bugetară cu legea salarizării (una cu resurse de aplicare de 6 luni și acelea obținute cu mare căutare prin cotloanele bugetului de stat) ne poate arunca rapid în situația Greciei. Experimentul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, aflat aproape de lansare, ne poate duce în câțiva ani în postura Venezuelei. Atât de ușor și rapid se poate trece de la cifre macroeconomice frumoase și optimism social la o stare de coșmar și disperare.
Că modelul de dezvoltare e greșit o arată și faptul că în România crește rata sărăciei odată cu creșterea PIB-ului (creșterea PIB-ului nu înseamnă, în aceeași măsură, creșterea economiei; avem o creștere ”dopată” cu măsuri fiscale, o creștere peste potențialul corect economic).
http://www.analizeeconomice.ro/2017/05/desi-economia-romaniei-crescut-anul.html
Despre modelul de dezvoltare optim și căi de găsire a lui, avem o campanie inițiată de compania de consultanță EY România (https://25deintrebari.ro, ”25 de întrebări pentru viitorul României”.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-21784546-romania-lanseaza-platforma-idei-25deintrebari-cauta-intrebarile-pentru-viitorul-romaniei.htm
România e o pe un drum greșit. Exuberanța bugetară cu legea salarizării (una cu resurse de aplicare de 6 luni și acelea obținute cu mare căutare prin cotloanele bugetului de stat) ne poate arunca rapid în situația Greciei. Experimentul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, aflat aproape de lansare, ne poate duce în câțiva ani în postura Venezuelei. Atât de ușor și rapid se poate trece de la cifre macroeconomice frumoase și optimism social la o stare de coșmar și disperare.
