Lipsa alternativei

Lipsa alternativei

PD-L este in faliment, din punct de vedere doctinar, din punct de vedere moral si al competentei.

Esecul dur pe toate planurile prefigureaza, in absenta unui miracol, o infrangere usturatoare la urmatoarele alegeri, locale si generale cel putin. Iar o ratare a planului de austeritate si relansare, previzibila, asa zice, daca ne uitam la subtirimea viziunii economice, ar putea apropia si mai mult ipoteza unei schimbari de putere.

Cu cine insa? Daca ne uitam la spectrul politic romanesc, avem mai degraba motive de emigrare decat de speranta. Pare ca toate partidele au ajuns la momentul in care trebuie sa scoata la suprafata intreg amatorismul dramatic si dezarmant. In aceste conditii, e de inteles de ce nimeni nu-si doreste, de fapt sa preia guvernarea.

PSD s-a blocat intr-un stangism agresiv de recuperare a sindicatelor, ceea ce, pana la un punct ar fi normal, daca nu ar fi complet nerealist. Social democratii clameaza, sus si tare, impozitarea progresiva, respingand ab intitio restructurarea sectorului bugetar si a sistemului de ajutoare sociale, adica exact masurile necesare pentru a iesi in groapa de acum.

Nici guvernatorul BNR, nici alti economisti de marca, nici macar experienta altor state nu a convins liderii PSD ca majorarea fiscalitatii intr-un an de criza este o masura ucigasa pentru economie, caci sufoca si firmele care mai traiesc. In plus, cifrele demonstreaza fara echivoc ca in conditiile cotei unice veniturile bugetare sunt mai mari decat cele reusite prin impozitul progresiv.

PSD propune ca primul prag de impozitare progresiva sa fie la un venit de 3000 de lei. Adica, in viziunea social democrata, un venit lunar de aproximativ 750 de euro este mare, ceea ce, raportat la nivelul UE, spre care, teoretic, ne indreptam, reprezinta o viziune ridicola.

O astfel de masura ar decima practic, fragila clasa medie care incepe sa se formeze si care sustine consumul. Fara aceasta clasa medie, PSD nu va reusi in veci sa reporneasca economia, asa cum nu poti urni din loc o masina cu motorul calat.

Si, in acelasi timp, PSD se arata favorabil cresterii TVA cu cateva puncte, altfel spus, liber la inflatie, un fenomen care mananca din puterea de cumparare mai puternic si cu mult mai pervers decat taierile propuse acum de Guvern.

PNL, refuza categoric cresterea cotei unice si propune, foarte corect, reducerea achizitiilor publice, cele in spatele carora se ascund, de obicei, marile afaceri cu statul. Totodata, PNL doreste reducerea drastiva, la 8 adica, a numarului de ministere si la maximum 30 a numarului de agentii guvernamentele. Corect si aici, cu conditia sa uitam ca guvernul Tariceanu avea 224 de agentii, adica mai multe decat acum.

De aici incepe insa derapajul. Liberalii vor reducerea cotei unice si a TVA, concomitent cu cresterea veniturilor bugetare. Nu se poate, sau nu se poate pe termen suficient de scurt. Sigur ca, in timp, reducerea fiscalitatii poate stimula intens economia si, prin ambalarea motoarelor, dar si prin scoaterea la suprafata a tot mai multe venituri acum negre, este posibila o crestere a veniturilor bugetare. Dar aceastea sunt planuri pentru situatii cat de cat stabilizate, ceea ce nu e cazul.

Daca fiscalitatea scade brusc, cum vor fi platite poimaine salariile si pensiile, chiar reduse conform planului de austeritate pe care PNL il respinge vehement? Mai vrea PNL capitalizarea Eximbank si CEC pentru stimularea creditarii firmelor si promovarea exporturilor. Corect, dar cu ce bani? Prin cresterea deficitului bugetar pe care PNL il sustine si pentru investitii, pentru cofinantarea fondurilor europene etc.

Asta putea sa faca PNL cand a fost la guvernare si cand a ajuns la un deficit halucinant. Pe atunci insa capitalizarile, investitiile si atragerea de fonduri europene erau ultimele preocupari ale liberalilor.

Acum insa, deficitul este deja atat de mare incat ne plaseaza cu mult peste limita admisa in UE si pericliteaza acordul cu FMI. Nu avem nevoie de el, sustin liberalii. Sigur, bancile au usile deschise, dar si dobanzi uriase, tot mai mari pe masura ce gradul de indatorare creste si credibilitatea scade.

Si ca sa-si dea defintiv cu stangul in dreptul, PNL a gasit o sursa miraculoasa de bani: impozitarea profitului BNR. Doar ca acesta este deja impozitat, lucru pe care, la inalta sa califiare in domeniu, viceguvernatorul Bogdan Olteanu ar fi trebuit sa-l comunice fostilor sai colegi de partid.

Interesant ca fostii aliati de acum cateva luni, PSD si PNL, par din ce in ce mai putin dispuse sa colaboreze, restrase fiecare pe propriul culoar doctinar, in incercarea de a exploata la maximum din punct de vedere electoral acest moment critic. Si totusi, asemeni spiritelor mari, cele doua partide se intalnesc intr-o idee cu adevarat geniala, nimic de zis: alegeri anticipate.

Adica exact ce-i lipseste Romaniei in acest moment pentru a inropa si ce mai misca. Sa nu uitam ca anul trecut nu au fost luate masurile esentiale si au fost decise tot felul de prostii populiste tocmai din cauza campaniei electorale.

De cum ar fi anuntate alegerile anticipate, Romania ar intra in fibrilatiile electorale si nimeni nu ar mai fi dispus sa ia vreo masura reformista si antipopulara, oricat de necesara. Iar dupa tot acest timp pierdut nu am face decat sa inlocuim niste incompetenti cu altii si o clientela cu alta.

Cat despre propunerea lui Victor Ponta privind organizarea referendumului pentru a vedea optiunea romnailor referitor la austeritate, ea ar fi de un umor nebun daca nu ar veni din partea unui om care a fost ministru si se viseaza presedinte al Romaniei.

http://www.ziare.com/stiri/bugetari/lipsa-alternativei-1018735

Iesirea din criza. Din cea din perioada interbelica.

Iesirea din criza. Din cea din perioada interbelica.

Despre curbele de sacrificiu nu e mare lucru de spus. Intr-o incercare disperata de a face economii, la 1 ianuarie 1931 a fost introdusa prima „curba de sacrificiu“. Salariile au fost diminuate cu o cota cuprinsa intre 10% si 23%. S-a sistat acordarea de sporuri, iar avansarile in functie nu mai atrageau dupa sine cresterea veniturilor. La 10 februarie 1931, Romania a luat un nou imprumut extern, numit „de dezvoltare“. Suma totala era de 1,3 miliarde de franci francezi, iar dobanda era una dintre cele mai ridicate ale epocii – 10,23%, scrie Dan Popa pe blogul lui.

In acelasi an, Marmorosh Blank a dat faliment. Statul a introdus noi taxe, care au provocat inflatie. In ianuarie 1932 a fost introdusa cea de-a doua „curba de sacrificiu“, prin care salariile erau diminuate cu 10%-12%. Caderea productiei si necesitatea achitarii datoriei externe au secat bugetul. Functionarii de stat erau platiti cu intarzieri de trei pana la sase luni.
Sigur ca si atunci bugetarii au fost nemultumiti. Mai mult, s-au organizat si s-au dus la Mamaia, sa i se planga primului-ministru Nicolae Iorga. Stiti care a fost replica lui Iorga (profesor si el ca formatie): „Daca erati disperati, nu veneati in casa mea. Alaturi este marea” ( o aluzie cam dura pentru gustul meu).
In perioada aceea, curbele de sacrificiu au provocat derapaje sociale, inflatie si au agravat criza. Partidele de factura legionara au castigat adepti pe fondul nemultumirilor sociale.
Prima „curba de sacrificiu“ asupra salariilor a dus la acumularea unor venituri ale statului de 3,4 miliarde lei.
O a doua „curba de sacrificiu“ a fost aplicata in septembrie 1932, aducand statului economii de 5 miliarde lei, iar o a treia „curba de sacrificiu“ in februarie 1933. Creantele restante ale statului se ridicau, la finele anului 1933, la circa 17 miliarde lei.
Ce a facut Statul ca economia sa isi revina?
A lua, foarte pe scurt spus, masuri protectioniste care in final s-au dovedit bune si au scos economia din groapa. In plus, au investit masiv in agricultura.
• Masuri protectioniste:
- cresterea tarifelor vamale si restrangerea importurilor la bunurile de consum care puteau fi produse in tara,
- acordarea de prime de export,
- incurajarea industriei electrotehnice,
- acordarea unor avantaje fiscale
• Masuri legislative
Decretul-lege pentru completarea Legii de incurajare a industriei nationale si „Decretul privitor la infiintarea de fabrici pentru produse nefabricate in tara“ din 31 iulie 1936, asigurand conditii avantajoase pentru importul de utilaje si materii prime, ca si dreptul de monopol pe o perioada de 16-36 luni asupra pietei de desfacere intreprinderilor ce fabricau articole de mare tehnicitate.
Drept rezultat, in perioada urmatoare a avut loc o crestere a numarului de companii, iar comertul s-a intensificat. Protectia vamala a fost ridicata pentru unele produse la cote care faceau greu accesibil importul de produse fabricate similare straine. Taxele vamale la marfurile de import au crescut in anul 1938 cu 84% fata de anul 1929, iar peste 90% din intregul import a fost supus controlului de stat. Au fost reduse taxele vamale la o serie materii prime, masini si instalatii.
• In comertul exterior
Pentru echilibrarea comertului exterior, protectia vamala a fost ridicata pentru unele produse la cote care faceau greu accesibil importul de produse fabricate similare straine.
Taxele vamale la marfurile de import au crescut in anul 1938 cu 84% fata de anul 1929, peste 90% din intregul import fiind supus controlului de stat. In acelasi timp, au fost reduse taxele vamale la o serie de produse necesare industriei, precum materii prime, masini si instalatii
In relatia cu bancile
Debitorii agricoli capata o reducere de 50% din totalul datoriilor, iar datornicii care isi lichidau creditele in decurs de doi sau cinci ani beneficiau de reduceri suplimentare, de 70% si respectiv 60% din totalul datoriilor.
Concluzie
Degeaba faci curbe de sacrificiu daca nu le insotesti cu politici fiscale si de investitii care sa sprijine efortul.

Măsuri anticriză în UE:

Măsuri anticriză în UE:

Letonia:
Reducere salarii 8% la președinte și administrația preșidențială
Reducere salarii 15% la funcționari publici


Slovacia:
Reduceri ministere de la 16 la 14
Închidere oficii guvernamentale și reduceri de personal.

Ungaria:
Creștere TVA de la 20% la 25%
Reducere impozit pe venit până la 17%.
Înghețare salarii bugetari.
Reducere contribuții sociale plătite de angajatori.
Eliminarea celei de-a 13 pensii.
Înghețarea ajutoarelor sociale pe 2 ani.
Ridicarea vârstei de pensionare la 65 ani.

România:
Taxe neschimbate (vor fi eliminate excepțiile – IT, drepturi autor)
Scădere 25% salarii bugetari. Concedieri masive.
Scădere 15% pensii, ajutoare şomaj și alte îndemnizații

Bulgaria:
Creșterea TVA de la 20 la 25%
Taxe de lux (mașini, iahturi, locuințe)
Taxe bogăție (depozite bancare peste 50000 euro)
Înghețare salarii și pensii.
Reducere cheltuieli cu 20%
Vânzarea limuzinelor parlamentarilor.

Grecia:
Creștere TVA de la 21 la 23%
Creșterea impozitelor pentru produse de lux
Anularea celui de-al 13-lea și al 14-lea salariu
Mărirea de la 37 la 40 ani a perioadei de cotizare pentru pensii
Mărirea vârstei de pensionare la 65 ani
Reduceri masive ale cheltuielilor bugetare
Reduceri ale investițiilor publice
Reducerea costurilor necesare funcționării instituțiilor publice

Spania:
Reducerea salariilor bugetarilor cu 5%
Înghețarea salariilor din 2011
Anularea îndemnizației pentru nou-născuți
Blocarea pensiilor.

Portugalia:
Creșterea TVA de la 20 la 21%
Taxare suplimentară cu 2,5% a profiturilor marilor companii și ale băncilor
Impozitul pe venit majorat cu 1-1,5%
Reducere cu 5% a salariilor mari, ale politicienilor și guvernului

Franța:
Înghețarea salariilor
Blocarea angajărilor la stat
Înghețarea pensiilor
Reducerea cheltuielilor bugetare

Irlanda:
Taxare suplimentară cu 7,5% a salariilor funcționarilor și a impozitului pe venit
Scăderea salariilor funcționarilor cu 5 până la 10%
Reducerea alocațiilor familiale, reducerea ajutoarelor de șomaj pentru tineri.

Despre economie și criză. Fără prejudecăți, fără încrâncere. Cât mai logic cu putință.

Despre economie și criză. Fără prejudecăți, fără încrâncere. Cât mai logic cu putință.

O misiune extrem de dificilă, de a apela la argumente întro societate în care dezbaterea este dominată de populism, de demagogie.
Cum ne-a lovit și pe noi, România, criza, nu e scopul acestei culegeri de poziții și declarații. Pe scurt, o creștere economică accelerată între anii 1999-2008, s-a transpus în măsuri sociale exagerate mai ales în anii 2007-2008. Guvernul liberal minoritar a cedat deseori santajului PSD și a acceptat orice măsură socială, astfel încât am ajuns la o frenezie fantastică de legi demagogice, că ne credeam Suedia, țara model pentru asistență socială. Inițial când s-a pus problema măririi pensiilor cu un nivel major, ministrul finanțelor Varujan Vosganian s-a opus spunând că bugetul nu permite majorarea solicitată de PSD. Apoi guvernul Tăriceanu a marșat la această propunere, dar s-a opus președintele Băsescu care a spus că fondul de pensii e in colaps. Totuși legea a trecut și s-a aplicat. S-a ajuns la legea măririi cu 50% a salariilor personalului din învățământ. S-a votat în unanimitate în Parlament, după care premierul Tăriceanu s-a repliat și a respins aplicarea legii pe motiv că nu are susținere financiară spre a o aplica. De data asta PDL și președintele Băsescu au susținut legea, alături de PSD. Legea a trecut, au trecut și alegerile parlamentare, iar noul guvern PDL-PSD nu a putut aplica legea aceasta. Criza a venit și era nevoie de măsuri anticriză.
S-a încercat înghețarea salariilor și pensiilor, s-a încercat eliminarea discrepanțelor din salarizarea bugetară, din cuantumul pensiilor. S-au încercat și alte mici măsuri. Voința politică a fost insuficientă, profesionalismul nu a avut succes, demagogia și risipa publica a continuat. România a apelat la FMI și UE pentru un împrumut financiar. S-a cumpărat astfel timp, timp în care au avut loc alegerile europarlamentare și cele preșidentiale. Ulterior și instalarea unui nou guvern.
Dintro dată, ca un șoc, realitatea i-a lovit direct în figură pe guvernanți – deficitul bugetar, diferența dintre cheltuieli și venituri nu mai poate fi susținută prin credite externe. Și întrucât mărirea TVA și a cotei unice, a impozitelor în general, ar fi lovit și mai tare în sectorul privat, cel care oricum de 18 luni plătea deja prețul crizei, s-a apelat la măsuri de limitare a cheltuielilor bugetare. Dureros pentru un sector neobișnuit să piardă, dureros și brutal pentru că însemna mutilări de salarii și pensii. În fapt s-a apelat la o măsură strict contabilă, cu efect imediat. Nu știu dăcă timpul mai avea sau nu răbdare cu noi. Alternativa ar presupune măsuri cu efect mai puțin imediate și mai puțin cuantificabile. Măsurile acestea se vor implementa cu siguranță, în orice situație: reducerea cheltuielilor de funcționare a instituțiilor, a investițiilor și serviciilor inutile, reduceri de organisme guvernamentale, reduceri de personal. Problema este că sindicatele și guvernul nu au ambele exercițiul dialogului și compromisului, a se vedea legea salarizării unice discutate aproape un an de zile și incă o lege supusă criticilor. Guvernul își are vina în a crede că, criza economică trece de la sine, își are vina în a nu reuși a stopa cheltuielile inutile, clientelismul. Orice ar propune sindicatele, nu ar avea efecte matematice asupra deficitului bugetar, iar patronatele au înțeles asta și au avansat propuneri pragmatice, parte din ele acceptate de guvern. Ce propun partidele? Și PSD și PNL resping curba de sacrificiu, PNL însă în măsurile sale liberale, acceptă că statul trebuie să-și reducă multe cheltuieli. PNL propune reduceri de taxe și impozite, PSD propune măriri de taxe și impozite, firește pentru cei bogați. Măsura PNL e bună pe termen mediu, însă pe termen scurt e discutabilă; măsura PSD e bună pe termen scurt, dar pe termen mediu e discutabilă, căci va stimula evaziunea fiscală. Probabil ar trebuie o cale de mijloc, anume imediat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare (reduceri pe termen scurt de pensii și salarii, urmate de reduceri de cheltuieli publice, de reduceri de personal bugetar) și, ulterior, progresiv, de ușurare a fiscalității.
Ce stat avem? Un stat cu prea mulți bugetari, cu unii bugetari având salarii și alte drepturi exagerat de mari, un stat cu prea mulți asistați sociali, unii cu pensii necorelate cu ceea li s-a reținut de-a lungul anilor, unii asistați sociali care au ieșit fraudulos la pensie anticipat pe caz de boala sau handicați care sunt bine sănătoși. Nu e moral și nici sănătos economic ca statul să plătească drepturi necuvenite sau exagerate în raport cu contribuția sau cu valoarea activității depuse.
O măsură interesantă în programul PNL: ca pe viitor să fie stopate derapajele deficitului bugetar.
Acestea sunt considerente de om care nu e economist, care nu are datele economice, care nu știe cât de gravă este situația economică, dacă măsurile de reducere a deficitului economic sunt necesare a fi luate imediat și oricum, sau dacă ele mai suporta o aplicare treptată, măsură care ar putea eventual înlocui reducerile de salarii și pensii cu măsuri de asanare ca: reduceri de cheltuieli materiale exagerate și de investiții inutile, reduceri de organisme guvernamentale și de număr de personal, măsuri de amelioarare a colectării bugetare și a reducerii evaziunii fiscale.
Indiferent de situație, aceste din urmă măsuri sunt necesare. E necesar și o curățare a aparatului bugetar și a asistenței sociale, de toate exagerările și chestiunile imorale.
Și, o susținere a mediului privat, a performanței, a competivității, o relaxare fiscală ulterioară acestor măsuri imediate care să relanseze mediul privat spre a relua creșterea economică serioasă, sustenabilă, creștere care ulterior va absorbi și somajul inerent generat de măsurile de austeritate.

Criza si austeritatea bugetara

Criza continua, etapa a doua. Daca in prima etapa tarile au pompat bani la greu (in vest pentru salvarea sistemului financiar), sau in tari balcanice doar pentru salarii si indemnizatii sociale, acum in etapa a doua urmeaza criza deficitelor bugetare. Fiecare guvern european reduce din cheltuieli bugetare, fiecare dupa cat de mare au fost derapajele in perioada anteriora.
Sunt de acord ca nu putem cheltui la infinit mai mult decat producem. Iar daca facem deficit, in nici un caz pentru consum ci pentru dezvoltare, investitii.
Nu sunt de acord cum procedeaza guvernul Boc. Reducerile bugetare trebuie facute in ordinea urmatoare:
- taierea exceselor in achizitii publice si alte cheltuieli fie inutile, fie umflate pentru clientela politica;
- reducerea personalui excedentar din administratia publica si locala, cu analiza temeinica, in nici un caz in educatie sau sanatate (personal pledez pentru privatizarea sanatatii, statul urmand a pastra doar spitale pentru saraci); deasemenea, in cazul agentiilor care aduc profit, reducerea de personal nu e corecta economic;
- reevaluarea sistemului de drepturi sociale, inlaturarea exceselor (cei care primesc mai mult decat au contribuit sau excluderea celor care primesc foloase necuvenite, obtinute prin incalcarea legii - ajutoare de handicap sau pensii pe caz de boala);
- abia in ultima instanta s-ar putea recurge la reducerea salariilor.
Singura explicatie a masurilor anuntate este graba si/sau convingerea ca orice alte discutii nu ar ajunge curand la un numitor comun si mai ale la aplicare (avem exemplul legii unice a salarizarii). Dar guvernul nu are scuza ca s-a autoamagit si a amagit si populatia ca trecerea prin criza se va face usor, prin banii FMI-ului si cu minime constrangeri bugetare. Ca nu a anticipat proportiile crizei sau ca a fost mai preocupata de "ciolan", de distribuirea functiilor, asta conteaza mai putin. Isi va plati pretul, probabil in orice conditii, fiind condamnat precum a fost PNTCD.
Nu sunt de acord cu cresterea impozitelor si nici cu impozitul progresiv.
Reducerea evaziunii fiscale trebuie sa ramana o preocupare permanenta, dar nu trebuie sa ne iluzionam. Evaziunea se combate mai lesne prin scaderea impozitelor si taxelor decat prin controale fiscale.
Austeritatea bugetara nu combate criza economica, dar macar nu o agraveaza. Combaterea crizei e un alt subiect, mult mai complicat, pe care nu-l stapanesc suficient de bine nici tarile dezvoltate.
Guvern, partide, sindicate si patronate trebuie sa dialogheze si sa fie parteneri. Daca fiecare isi va urmari doar interesul propriu, nu se va obtine pacea sociala. Iar fara pace sociale, criza se va agrava. Ratiunea trebuie sa primeze sentimentelor. Suntem si latini si balcanici, greu de crezut ca vom reusi sa gasim drumul cel mai corect spre iesirea din criza.

Lectie de istorie

În altă criză economică, după măsuri de austeritate bugetară (curba de sacrificiu) în anul 1931, la casa de vacanţă a primului ministru din Mamaia, vine o delegaţie de funcţionari (învăţători) disperaţi de efectele acestei măsuri. Omul politic le răspunde tăios: „Dacă sunteţi disperaţi ce căutaţi la mine acasă? Alături este marea!”.
Un om atât de dispreţuitor şi arogant veţi spune despre acest personaj politic. Unii chiar ar merge mai departe şi ar spune că merita împuşcat. Peste nu mulţi ani chiar va sfârşi împuşcat.
Ce a reţinut istoria? Asasinii fireşte trădători, iar victima mare patriot.
Despre cine credeţi că e vorba? Un om mare al culturii, al istoriei noastre: Nicolae Iorga. Surprinzătoare lecţie a istoriei!

România si criza

România şi criza




României îi sunt comune crizele economice. Istoria ei e plină de crize. România nu a fost nicicând o oază de belşug. Si totuşi, o criză economică după câţiva ani de relativ avânt economic e ceva mai greu de digerat.



Criza este una mondială. Ea a atins România la sfârşitul anului 2008 şi e departe de a fi încheiată.

Criza economică mondială este una dintre crizele sistemului capitalist, care nu e perfect. E un exemplu clar împotriva celor care cred în retragerea totală a statului, în absolutismul principiului mâinii invizibile. Criza s-a declanşat datorită supraconsumului, datorită creditelor pe datorie şi investiţii imobiliare speculative, sprijinite de un sistem bancar ahtiat de câştiguri bazate pe profitabilităţi fictive. Cu alte cuvinte sistemul privat şi-a făcut pur şi simplu de cap, fraude de proporţii devalizând conturi şi prăbuşind iluzii atent create. Totul sub privirea pasivă a statului. Urmarea a fost prăbuşirea spre colaps a multor instituţii financiare internaţionale, iar când se întâmplă asta încrederea se prăbuşeşte şi atunci totul o ia la vale accelerat.

Tot statul blamat de libertarienii (ultraliberali) a intervenit pompând banii contribuabililor (americani, europeni) şi lucrurile au revenit la linia de plutire.

Când încrederea se prăbuşeşte, criza financiară e profundă, căci încrederea se obţine greu şi se pierde repede. Şi fără încredere nu există credite, investiţii şi investitori şi prin urmare nici cerere de consum.

România a intrat ceva mai târziu in criză şi, slavă domnului, nu a avut afectat sistemul bancar. Anul 2009 fiind an electoral, s-au amânat măsurile cu adevărat necesare, măsuri dureroase, cu impact negativ electoral. S-a obţinut un moment de respiro prin creditele de la FMI şi Banca Mondială; în a doua parte a anului pentru încadrarea în acord s-a apelat la măsura restructurării unor agenţii şi mai ales la şomajul fără plată (acele 10 zile) aplicat tuturor salariaţilor de stat. Mult mai eficientă era o restructurare de personal; aşa poate a fost o nelinişte mai mică, dar şi o demotivare a tuturor angajaţilor.

Orice guvern şi guvernare are parte de greşeli şi are doza sa de corupţie, de gestionare preferenţială către o clientelă sau alta. Poate acum valoarea absolută a corupţiei şi a proastei gestionări a banului public este mai mică în termeni absoluţi, dar deoarece bugetul este mai mic decât în anii anteriori, ea este mai mare în termeni relativi, procentuali, şi atunci este mai evidentă publicului. şi evident mai contrastantă cu peisajul general. Un guvern este mai solid nu neapărat atunci când fură mai puţin şi face mai multe lucruri bune, ci atunci când actele de corupţie sunt minore faţă de un sentiment general ce continuă îmbunătăţire a vieţii şi de belşug economic.

Orice grevă nu aduce ceva bun. O grevă este economic o pierdere. O grevă este un eşec dublu, şi pentru guvernanţi şi pentru sindicate.

Toată lumea vrea pensii şi salarii mai mari. Eventual păstrarea locurilor de muncă actuale şi noi locuri de muncă. Dar aceste lucruri sunt incompatibile şi atunci când nu e criză. Toate guvernele din toate timpurile sunt în dilema: cât aloc prezentului şi cât viitorului. Şi cu cât prezentul e mai sumbru, si prezentul şi viitorul au nevoie de mai mulţi bani. Trăind din datorii, care şi acelea abia îţi acoperă cheltuielile, e nevoie de o restructurare şi reducere a cheltuielilor. O mai bună colectare e veniturilor. Sunt sectoare din administraţia centrală şi locală unde există personal excedentar. Există învestiţii care nu se justifică sau altele care sunt exagerate financiar, înglobând corupţie. Există categorii de asistaţi care primesc foloase necuvenite, un fel de măsură de protecţie socială netransparentă. Tot ce se obţine din aceste măsuri administrative ar trebui dirijat spre investiţii, spre crearea de noi locuri de muncă.



Graficul de mai jos (http://khris.ro/index.php/03/2010/cum-combate-guvernul-criza-scade-investitiile-si-creste-sumele-alocate-asistentei-sociale/) arată că procentual se dă o atenţie tot mai mare protecţiei sociale în detrimentul investiţiilor. Au crescut an de an, mai ales după declanşarea crizei economice mondiale, procentele alocărilor cu asistenţa socială şi cu personalul, în detrimentul investiţiilor, tocmai cele care pot genera locuri de muncă, cele care pot reduce durata crizei. Ce mai rămâne pentru restul cheltuielilor? Pentru începutul anului 2010 o sumă echivalentă cu 22.5% din venit, la care se adăugă deficitul bugetar. Însă, deficit bugetar înseamnă creşterea datoriei publice şi majorarea cheltuielilor cu dobânzile, astfel că tot ce cheltuim acum peste venituri vom fi nevoiţi să dam înapoi la un moment dat, plus dobânda de rigoare.





Care sunt opţiunile guvernului în faţa crizei şi a cererilor sindicale:



- metoda „focurilor mici”, lucru cu jumătăţi de adevăr, cu jumătăţi de măsuri; guvernul încearcă un dans pe sârmă, încercând reducerea treptată a cheltuielilor bugetare cu salarii şi pensii, încercând timid şi câteva concedieri; totul ca tensiunile sociale să fie minime, să nu fie explozive, sperând ca de la sine criza să treacă şi-n România; o astfel de politică nemulţumeşte pe aproape toată lumea; e ceea ce se întâmplă acum;

- metoda „focului mare”, adevărul crud al crizei explicat şi aplicat; guvernul să apeleze la concedieri masive în sistemul public, iar cei rămaşi în sistem să-şi păstreze veniturile; rezultatele acestei corecţii a cheltuielilor să fie dirijată spre investiţii în proiecte de infrastructură şi în măsuri fiscale stimulatorii pentru mediul de afaceri; o astfel de politică va nemulţumi o parte însemnată a populaţiei, cea afectată direct, o nemulţumire explozivă, tensiunile putând fi resortul unei „mineriade” sindicale în sistemul bugetar; totuşi criza economică ar putea trece mult mai rapid, prin măsurile proactive ce se întreprind; pe termen lung, o asanare a sistemului administraţiei publice este necesară;



O a treia opţiune ar putea fi: noi împrumuturi şi credite externe. Numai că, în afara povarei pe termen lung, mai sunt câteva consideraţii de făcut. Mărirea deficitului bugetar pune în pericol relaţia cu UE, iar în plus şi nereducerea ponderii cheltuielilor cu salarii şi pensii ar compromite acordul cu organismele financiare internaţionale. Creditele pe piaţa financiară sunt mai scumpe şi nu ar putea suplini acordul cu FMI. FMI oferă asistenţă financiară mai ieftină decât o bancă, dar pune condiţii; e ca şi cum o persoană ar cere bani pentru băutură şi distracţie iar banca ştie că astfel nu-şi va recupera banii. Aici mai există subvarianta Grecia; cum au dispărut banii din Fondul Naţional de Dezvoltare spre acoperirea deficitului bugetar, se mai pot face astfel de artificii financiare păcălind organismele creditoare şi Uniunea Europeană, numai că, la un moment dat vom ajunge foarte curând în situaţia de azi a Greciei, aproape de colaps.



Şi o ultimă variantă, doar teoretică, aplicată cu succes în primii ani ai democraţiei originale: metoda inflaţiei şi a ajutorului de stat; mai exact, tipărirea de monedă şi subvenţionarea preţurilor prin bănci de stat sau firme de stat din domeniul utilităţilor şi a resurselor minerale. Din fericire, privatizarea băncilor, a producătorilor de utilităţi şi resurse, de la ELECTRICA , DISTRIGAZ până la PETROM şi autoritatea BNR face ca astfel de măsuri anacronice să fie imposibile.

Solutii iesire din criza

Soluţii reale pentru ieşirea din criza economică!

CAPITALISM TRADIŢIONAL

Ai două vaci. Vinzi una şi cumperi un taur. Cireada se înmulţeşte iar economia prosperă. Le vinzi şi ieşi la pensie cu câştigul.



COMPANIE AMERICANĂ

Ai două vaci. Vinzi una şi o forţezi pe cealaltă să producă lapte cât pentru patru. Eşti surprins când vaca moare.




COMPANIE FRANCEZĂ

Ai două vaci. Faci grevă pentru că doreşti să ai trei vaci.



COMPANIE JAPONEZĂ

Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să fie de zece ori mai mici decât o vacă obişnuită şi să producă de douăzeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, şi le promovezi la scară globală.




COMPANIE GERMANĂ

Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să trăiasca 100 de ani, să mănânce o dată pe lună şi să se mulgă singure.



COMPANIE BRITANICĂ

Ai două vaci. Amândouă sunt nebune.


COMPANIE ITALIANĂ


Ai două vaci, dar nu ştii unde sunt. Pleci în pauza de prânz.



COMPANIE RUSEASCĂ


Ai două vaci. Le numeri şi afli că ai 5 vaci. Le numeri din nou şi afli că ai 42 de vaci. Le numeri din nou şi afli că ai 12 vaci. Te opreşti din numărat vaci şi deschizi altă sticlă de vodcă.


COMPANIE ELVEŢIANĂ

Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ţi aparţine. Facturezi celorlalţi cheltuieli de depozitare.




COMPANIE INDIANĂ

Ai două vaci. Te inchini la ele.



COMPANIE CHINEZĂ

Ai două vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari şomaj zero, productivitate bovină înaltă şi arestezi reporterul care a publicat cifrele.




COMPANIE ROMÂNEASCĂ


Ai 6 vaci, costuri cât de 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment şi dai vina pe bou.




ASOCIAŢIE FAMILIALĂ PRAHOVEANĂ


N-ai nici-o vacă. Contractezi două cu statul şi faci vilă cu fonduri U.E. pe care o declari staul. Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizată calamitată. O iei de la capăt. Ceilalţi se uită ca viţelu la poartă nouă la vila abia construită.

Despre criza si masuri economice

Apreciez interventiile dnei consilier Andreea Vass. De bun simt, tehnice si oneste. Din pacate, politica nu se intemeiaza pe corectitudine economica, pe onestitate, pe responsabilitate.
Avem o criza economica de aproape 2 ani, dupa o perioada de crestere economica. Nu e vina noastra criza, cum in mare parte nici cresterea economica nu a fost. Cand romanul s-a vazut cu bani, repede i-a cheltuit in salarii si pensii marite, in alocari sociale, in agentii noi, dar mai ales in angajari masive la toate nivelurile administratiei publice centrale si locale.
A venit criza si pretentiile sunt sa mentinem nivelul cheltuielilor desi incasarile sunt ca efect al crizei mai mici. Nu vrem nici sa reducem cheltuielile de personal, nici numarul de bugetari, si fireste nici impozite si taxe. Cresterea impozitelor si taxelor nu e o solutie pe termen mediu si lung, dar e cea mai simpla de facut. Reduceri de personal excedentar (sa nu uitam ca acum cativa ani aveam bugetari mult mai putini la un numar de contribuabili mai mare si mai bogati), e o masura necesara dar necesita vointa politica, putere de convingere. Ori daca nu ai lideri care sa fie ei insasi exemple de corectitudine, cand ai presa si sindicatele impotriva, e sinucidere sa incerci asta.
Din pacate, si reducerea cheltuielilor bugetare, de tot felul, de la oameni pana la cheltuieli ineficiente sau nenecesare, e subiectiva, politizata sau sindicalizata excesiv. Cum s-a procedat la agentii, un 20% aplicat general fara analiza, si doar acolo unde nu a existat o impotrivire a grupurilor de interese (politice, sindicale), asa probabil ar decurge si o eventuala tentativa de reducere a aparatului bugetar. Ar fi un scandal generalizat, fiecare considerandu-se nedreptatit, pe buna dreptate sau nu.
Din pacate, pentru iesirea din criza trebuie mai multe investitii, si investitii inteligente, atragere de investitori, facilitati, etc. Numai ca, alocarile ce ni le permitem sunt tot mai mici, iar imprumuturile au mers fie catre bugetul de stat pentru salarii si pensii, fie la Banca Nationala pentru stabilitate financiara.
Masurile necesare necesita un pact politic si social cu partidele din parlament, cu sindicatele si patronatele. Fara asa ceva, nu vom avea parte decat de prelungirea crizei, pana la o data cand Europa si contextul economic ne va redresa, iar dezbaterea va continua sa fie un balci al demagogiei, al lipsei de solutii.
In continuare se incurajeaza nemunca si asistenta sociala. Ca si diferentiarea dintre categorii sociale. Aproape ca e mai relaxant sa nu muncesti decat sa te stresezi, sa muncesti din greu, sa platesti ceea ce in general nu primesti.
Nu inteleg de ce sistemul de sanatate nu e privatizat, oricum platim degeaba asigurari de sanatate, in spital in afara de pat nu primim nimic, restul de la medicamente la serviciul medical il platim cash. Deci, pastrate cateva spitale pentru cei nevoiasi, iar restul privatizat. Iar contributiile noastre sa intre intrun cont personal si sa ii avem pe card exact pentru aceste servicii medicale. Spitalele vor arata mult mai bine, caci medicii nu vor mai agonisi imediat banii pe servicii medicale (celebra spaga) ci ii vor lua legal, platind taxe si impozite si investindu-i apoi in locurile de munca pentru spatii, aparatura, etc.
Sunt multe solutii, dar trebuie autoritate pentru a le putea aplica. Acum 20 de ani autoritatea era data de sistemul politic, acum asa ceva nu mai este posibil. Atunci o masura buna sau rea se aplica si isi producea efectele. Acum, o masura, poate buna, nu apuca de multe ori sa-si produca efectele, pentru ca imediat este urmata de o contramasura, de la acelasi guvern, ministru sau altul. Ne-ar trebui o pastrare a legilor pe termene mult mai lungi, caci haosul legislativ, expresia a faptului ca fiecare om politic actioneaza aproape mereu electoral, fac imposibile viziuni pe termen mediu sau lung. Radeam noi de planuri cincinale, care bune sau rele se urmareau, dar noi acum nu putem respecta nici un program semestrial daramite programe pe termene mai lungi. Ori Romania nu poate progresa atata timp cat nu are o directie, o linie dreapta, cu etape clare, cu masuri si obiective. Suntem Romania, ca un conducator auto beat, care merge in zig-zag sau uneori in cerc, pe un drum de munte, in serpentine. Faptul ca doar zgaraiem autoturismul si nu-l accidentam grav o palida realizare a anilor post-ceausisti.
Economia Romaniei are mari probleme de structura, semanand mult cu a Poloniei: industrie grea, energofaga, sector mare agricol, etc. Agricultura a pierdut nu 20 de ani ci probabil vreo 40. Avem nevoie de agricultura performanta, avem nevoie de mica industrializare a satului romanesc, dar, din pacate, avem nevoie sa avem o economie care sa sustina asa ceva. Dezvoltarea agriculturii e menita sa rezolve situatia satelor romanesti, a locurilor de munca si sa ofere produse romanesti pe piata noastra si nu numai. Din pacate, investiiile in agricultura nu ofera rapid rezultate, dar sunt o necesitate. Si la fel trebuie redezvoltat sectorul utilajelor agricole.
Mi-ar dori sa nu mai fie atata dezbatere demagogica pe media, sa auzim mai des discutii despre masuri si solutii, atat pentru reduceri de cheltuieli, cat si pentru marire de venituri. Si mai tarziu sa discutam unde directionam excedentele.

Contact

http://edybuzau.blogspot.com