Bilanț sau manipulare a cifrelor economice

Se apropie o nouă campanie electorală (de parcă ea ar fi încetat vreodată!).

Și cum raportarea la trecut e mereu uzitată, premierul Ponta a facut un soi de bilanț de la preluarea guvernării. Numai că, compară situația actuală cu cea de anul trecut, facând abstracție de primele 5 luni ale anului sub guvernele Boc si Ungureanu. Dupa cum se demonstrează aici , de fapt situația e total diferită decât propaganda guvernamentală.

Pe scurt:

1. Colectarea de taxe de către ANAF, nu e mai strălucită după plecarea prezumtiv-infractorului Blejnar, ritmul de creștere a colectării fiind în scădere.

2. Investițiile au fost practic amputate de guvern, micul plus rămas în august fiind datorat primelor 5 luni.

3. Au scăzut și banii atrași din UE, ceea ce arată că problemele sunt mai profunde și nu țin numai de politic.

Dar, la electorat, va ajunge mesajul veniturilor parțial reîntregite. Că această revenire s-a facut prin mărirea deficitului bugetar, așa cum am scris demult, asta nu contează aproape deloc pentru marea masă electorală. Că, prin inflație, veniturile sunt amputate continuu, nici asta nu se prea spune.

Economia mondială este în criză și estimările aproape oficiale spun că încă vreo 10 ani criza încă va submina creșterea economică. Că apogeul crizei nu a fost atins în Europa, am mai spus; Grecia o bombă cu ceas doar amânată explozia, Spania, Italia și alte țări cu probleme acute. Momentan, noi suntem contra curentului, mărind cheltuieli de personal. Dar România e vulnerabilă economic, din motive expuse anterior. Iar soluții miraculoase nu există. Neoficial se anunță doi ani foarte grei; numai că politicienii fac abstracție și promit măsuri populiste.

Darnicie pe datorie

Deci soluția e mărirea deficitului, deci bani pe credit, pe datorie. Cum rămâne cu povestea banilor tocați de miniștri/ministere? Cum rămâne cu povestea cu patinoare, bazine de înot, săli de sport, parcuri, etc? Nu vorbim de flori, căci alea sunt ale primarilor (și sunt deloc cuantificabile!). Nu vorbim de drumuri (căci multe sunt ale președinților de CJ. Așa finanțist oricine poate fi, să rezolve ceva prin împrumut. Mai greu să produci sau să identifici cu adevărat prioritățile. Romania are un deficit propus prin buget foarte mic. Unul ce s-a dovedit sinucidere politică pentru PDL. Nu se face așa ceva în an electoral. Iar USL știe asta și acționează în consecință. 8% acum, restul în toamnă, să fie ofertă pentru ambele alegeri.

Măriri venituri în an electoral

Criza României dupa 2008 a fost generată de prabușirea creditului. Practic, prin creditul cu buletinul și imensa bulă imobiliară s-a realizat creșterea economică.

România a luat măsuri de macrostabilizare dureroase. Creșterile de venituri ale salariaților și/sau pensionarilor, sunt un lucru bun pentru că există o imensă tensiune socială, exacerbată de media și de demonstrațiile lunii ianuarie. Dar procentele vehiculate sunt aiuristice pentru o economie serioasă. Am avut creștere economică în anul trecut, dar creșterea trebuie să continue. Ceea ce spune domnul Ponta e adevărat întro oarecare masură, cu cât creșterea salariilor va fi mai mare anul acesta, cu atât mai mult nu va fi loc de mărire în anul ce vine, an în care domnul Ponta se vede premier. Prin urmare, pomana lui Ungureanu, anuleaza pomana lui Ponta din anul ce vine.

Probleme USL este că a creat o așteptare uriașă populatiei, precum cea cu care era așteptată în anul 1996 guvernarea CDR. Iar dacă de la anul nu va curge lapte și miere, dezamăgirea va fi la fel de uriașă, oricât se va arunca pe greaua moștenire. Și la ce așteptari s-au creat, orice mărire de venituri sub 100% va părea o nimica toată.

În condițiile în care în ultimii 22 de ani am distrus cam tot ce aveam, am înstrăinat aproape toată avuția națională, în care am promovat necinstea, nemunca și am pus biruri pe cei tot mai puțini care trebuie să țină cât mai mulți în spate, în aceste condiții zic, fără o reconstrucție serioasă, un plan pe termen mediu și lung, plan asumat transpartinic, plan care să aibă în vedere refacerea capacităților proprii de producție, de generare de plus valoare; în afara unei astfel de noi viziuni, totul este cârpeală și nu ne poate duce departe. Eventual înainte târâș, asta dacă vor fi în Europa condiții favorabile, fapt tot mai puțin probabil, căci criza e departe de-ași fi arătat dimensiunile.

Dar timpurile sunt tot mai grăbite. Cine va avea curajul, viziunea și mai ales autoritatea morală, profesională să propună și să coaguleze o masă critică pentru reconstrucția României pe baze solide?

P.S. Măriri de salarii sau scăderea CAS? Ambele au avantaje și dezavantaje.  Prima se adresează bugetarilor, a doua e benefică tuturor. Prima e directă și vizibilă, a doua e indirectă. Dar prima e o datorie, o restanță, o recuperare a ceea ce a fost. Vom vedea ce și cum va fi.

Recesiune - nimic nou

Europa intra incet, incet în recesiune. Poate fi și mai rău daca explodează problema tărăganată a Greciei. Italia lui SupermarioMonti (care l-a inlocuit pe Berlusconi) are -0,7% pe T4 2011, Germania și ea -0,2%, Belgia e oficial în recesiune. România a avut +1,9% in T4 (+2,5% în tot anul 2011).
Criza se adâncește în toată Europa. Nici României nu-i poate merge prea bine (exportăm în zona euro, avem pierderi datorate iernii, pot veni și inundații, agricultura va pierde și ea probabil).
E nevoie de rabdare și de o schimbare a strategiei fiscale. E nevoie să investim eficient în agricultură, energie și exploatarea resurselor. E nevoie să nu mai repetăm greșelile trecutului (privatizari de dragul Europei și al politicienilor). Am distrus destul. E vremea să mai și construim. Locuri de munca viabile, e timpul să producem pentru noi și pentru altii. Nu doar să fim piață de desfacere sau exportatori de forță de muncă instruită.
În ultimii ani s-a redus deficitul comercial. Nu e suficient, trebuie să avem excedent economic. Pentru asta trebuie să ne producem nouă mai întâi și să nu mai importăm atât de mult (ex. alimente); iar mai apoi să continuăm să exportăm produse cu valoare adăugată. Sunt sceptic că s-a inventat politicianul care să aiba viziune pe termen mediu si lung. Ar fi și singur, poate, căci mentalul colectiv nu e îndrumat spre lucruri cu fundament. Pentru că nici nu există liderul care să impuna respect, care să aibă însumate și autoritatea și competența și bunăcredința.
Drumul prin pustiu va fi lung. Celor optimisti le mai spun că n-am ajuns încă suficient de jos, că încă timpul mai are ceva răbdare.

Știați că.. sau știri diverse, negrul nu e atât de negru

Ştiaţi că…

România nu este pe lista neagră a țărilor din UE aflate în pericol să ajungă în situația Greciei. Aici vezi

sau

Din economia “gri” sau “”munca la negru” salariații din România câștigă anul încă 6 miliarde euro (o medie de 300/400 lei pe salariat). Aici vezi

sau

Salariații au încasat în anul 2011 cu 500 milioane de euro mai mult decât în anul 2010 Aici vezi

sau

În România se muncește mai putin azi decât în 1989 ca număr total de ore lucrate (datorită scăderii numărului de salariați). Totuși, românii salariați muncesc mai mult azi decât în comunism. Aici vezi

sau

Cum a evoluat salariul real în ultimii 20 de ani? În ce ani am fost pe plus, în ce ani pe minus. Rezultate suprinzătoare; realitatea cifrelor e diferită de percepția publică! Aici vezi  

Idee pentru buna guvernare

Revin cu o idee mai veche, dar mereu actuală, despre buna guvernare. Fără implementarea nu ei nu văd cum guvernanții vor deveni responsabili.

Partide osificate, conservatoare, politicieni corupți, incompetenți, populiști. 20 de ani în care România și românii au sărăcit.

Ce e de făcut? Cum putem avea guvernanți responsabili, competenți, onești? Cum să eradicăm proasta guvernare? Cum să facem ca acei care ne guvernează prost să nu mai fie realeși? cum să facem ca alegerea cetățenilor să fie în cunoștință de cauză? 20 de ani nu fost suficienți pentru a educa spiritul civic al românilor. Cei educați în acest spirit sunt puțini și dezgustați de politic, iar marea masă este manevrată politic, emoțional sau pur și simplu mințită, păcălită sau cumparată. Niciun decret nu va face clasa politică cinstită, competentă sau performantă.

România are nevoie de mecanisme, de reguli, de pârghii care să limiteze guvernanții. După cum sistemul democratic se bazează pe controlul puterilor (legislativă, executivă, judecătorească, mass-media), așa și buna-guvernare are nevoie de un sistem de control.

Bugetul unui guvern are 3 mari categorii de cheltuieli:

- cheltuieli de personal (salarii, pensii, îndemnizații sociale);

- cheltuieli cu bunuri și servicii;

- investiții.

O bună guvernare poate însemna mai bine azi, dar mai ales mai bine mâine sau un bine de azi sustenabil.

Ce propunem? Delimitarea cheltuielilor bugetare astfel:

40% cheltuieli de personal

30% cheltuieli cu bunuri și servicii

30% investiții

3% deficit bugetar.

Nu valorile în sine contează, cât menținerea acestora pe o perioadă de timp îndelungată.

Ce efecte are un asemenea sistem de control înscris în constituție?

1. oricui guvern îi poate fi cuantificată corect, transparent – performanțele. Orice cetățean cu minime cunoștinte va putea aprecia eficiența guvernanților.
2. guvernanții spre a convinge electoratul să îi realeagă nu au decât două variante:

a) performează economic, PIB-ul crește și crește implicit și bugetul, iar oamenii primesc salarii, pensii sau indemnizații sociale mai mari;

b) reformează sectorul bugetar și același procent din PIB alocat cheltuielilor sociale îl împarte la mai puțini beneficiari (salariați, asistați sociali, pensionari).

c) o combinație dintre primele două.

3. obligă partidele și politicienii să performeze, altfel ei nu vor mai fi realeși. Coruparea alegătorilor cu bani public devine imposibilă, iar cumpărarea voturilor cu bani negri nu va mai avea aceleași rezultate, întrucât tot mai mulți cetățeni vor refuza să le fie furat viitorul.
4. aceste limitări în buget, inclusiv deficitul bugetar asigură și prudența guvernării; creșterile economice vor fi sustenabile și nu vor afecta niciodată viitorul țării.

Efecte:

- o idee majoră: buna guvernare, limitarea manevrelor bugetare populiste, politicianiste, limitarea incompetenței.

- punerea cu spatele la zid a partidelor care vor refuza ideea întrucât acest sistem de control este singurul care amenință hegemonia actualelor partide, întrucât acestea și-au perpetuat puterea politică prin furt, fraudă, populism, etc.

- testarea impactului public în jurul unui proiect pentru o altă Românie, pentru o bună guvernare, etc (Cine ar spune nu unor intrebări ca: Vrei să scapi de politicieni corupți, incompetenți? Vrei să nu mai fii mințit și păcălit?).



P.S. Un guvern populist are mereu priza mai mare decat unul mai putin populist. O guvernare opaca in vreme de boom economic e mai bine vazuta decat una mai transparenta in perioada de criza. De multe ori aparentele conteaza mai mult decat faptele. Fara limitari bugetare, comparam mereu mere cu pere cand analizam guvernantii. Multe idei din acel document pot fi acceptate de partide, chiar daca nu le convin. Ideea mea e una care practic le limiteaza actiunile politice. Carui partid i-ar conveni sa guverneze daca nu are marja de manevra bugetara? Democratia nu este egal responsabilitate. Proverbul “Drumul spre iad este pavat de bune intentii” ramane valabil. Toate guvernarile au o viziune scurta, iar cu asemenea viziuni nu poti construi nimic solid, iar in plus, daca tot nu esti sigur de viitorul tau politic, te impinge sa profiti si sa promiti. Democratia este intrun cerc vicios, din care nu poate iesi curand decat ghidata. Democratia responsabila presupune cultura democratica si exemple de buna practica. Acestea nu exista cu adevarat. Pana la urma, din practica, un dictator dintrun regim totalitar (Ceausescu) a fost mai responsabil decat oricare guvernant post-decembrist.

Poveste

Era un sat candva, undeva. Cu o clima temperata, nimic neobișnuit.

A început un sezon ploios, a venit o recolta bogată. Anul următor la fel. Anii următori tot mai ploioși și cu roade tot mai multe. Hambarele erau tot mai pline și toți sătenii se bucurau.
Ce rost mai avea sistemul de irigații? O parte a fost vândut, alta topită la fier vechi.

Dar întro zi, deloc bună ploaia s-a oprit. Și au venit zile de secetă, pământurile s-au uscat, recolta era tot mai slabă. Sătenii erau nemulțumiți și-i injurau pe conducători. De aici, nu știu continuarea. Sigur happy-end nu poate fi curând.

Posibila Morala: Ploaia vine și trece. Dar noi trebuie să nu ne bazăm exclusiv pe ea. Să avem sistem de irigații, chiar să facem recolte și pe piatră seaca!

P.S. Povestea nu e chiar poveste. O fabulă desprinsă din realitatea recentă. Ca și criza mondială, o altă etapă ce se repetă, umanitatea încă neînvățând din lecțiile istoriei.

Privatizarea

"Privatizarea ucide" era scris pe un panou în piața Universității. Asta mă determină să comentez.

Privatizarea nu ucide. Privatizarea resurselor, a energiei, da, poate ucide viitorul.

În România s-a trecut de la sloganul feseniștilor "nu ne vindem țara", la "o vindem dacă iese comision". Privatizarea a fost rentabilă pentru guvernanți: și-au scos comision, iar din banii obținuți din privatizare au scos foloase electorale. De la mic la mare, toți au câștigat pe termen scurt, numai România a pierdut pe termen mediu și lung. Am vândut "găurile negre", unele devenind ulterior rentabile (multe dintre ele fiind intenționat conduse în paguba prin management defectuos, căpușare, etc.). Am vândut și afaceri rentabile. Dar cel mai grav am vândut resurse precum la privatizarea PETROM sau platforma din Marea Neagră. Pentru resurse natuale energetice, s-au făcut războaie și se vor mai face. Numai noi ca țară le-am cedat (aproape gratis). În ultimii ani, privatizările s-au stopat. Urmeaza, se pare, o altă tranșă de privatizări. În domeniul energetic, privatizări de pachete de acțiuni minoritare ar putea fi acceptabil. În niciun caz cedarea pachetului majoritar în aceste firme. Privatizările aduc azi bani, dar mâine statul nu pierde surse importante de venituri. Privatizările din energie conduc la pierderea controlului pe această piață vitală și reprezintă acțiuni ce contravin siguranței naționale.

Privatizarea nu ucide. Secătuiște uneori venituri viitoare, întreține o iluzie prezentă care se topește repede. Există și privatizări de succes. Totuși, după 21 de ani de post-comunism, România are azi cel mai redus sector de stat din Uniunea Europeană, deși alte state au tradiții vechi și continue de capitalism. Concluzia este că statul român a făcut exces de zel în privatizare, urmarea fiind diminuarea veniturilor viitoare. Iar în vremuri de criză România este implicit mai vulnerabilă economic.

Tratat fiscal - Pro sau contra?

Se discuta intens despre tratatul fiscal. Despre noi reguli, despre echilibre bugetare, despre control. Europa își caută o cale de ieșire din criză sau poate numai de traversare a crizei. Se încearcă salvarea euro și implicit a construcției Uniunii Europene.

Cum s-a ajuns aici? Câtă vină au guvernele? Dar instituțiile financiare/băncile?

Bancile își urmaresc profiturile întotdeauna. Chiar și cand ele ar trebui să scadă, bancherii avizi după bonusuri de performanță fac prostii. Nota de plată o platește contribuabilul, căci căderea unui banci are efect de domino. Banca centrală trebuie să supravegheze corecta funcționare a unei bănci.
Cine nu riscă, nu câștigă, așa că băncile se prind în hora bulelor imobiliare din care au de câștigat inițial.

Și politicianul își urmărește profitul electoral (cu excepțiile rare ale oamenilor de stat responsabili). Dacă toate aceste speculații financiare aduc guvernului venituri suplimentare, politicianul întoarce banii spre țintele sale electorale. Pe un astfel de politician nu-l interesează decat ziua de azi. Ziua de mâine e prea îndepărtată de el și oricum nu e responsabilitatea lui.

Tratatul e un lucru bun pentru statele și politicienii ce nu sunt și nu pot fi responsabili. Pentru statele și politicienii responsabili tratatul mai mult îi încurcă decît îi ajută. Nu neapărat deficitele conduc la criză. Ci mai degrabă fluctuația de venituri și creșterea neîncetată a cheltuielilor. Nu o datoria publică mare conduce la faliment, ci deficitele comerciale și expunerea la riscuri.

Citeam recent un articol din anul 2008, înainte de criză, în care se vorbea de criza ce va veni, iar România era în eșalonul 2 de țări ce vor falimenta.
De fapt, România ultimelor ani putea fi în una din următoarele ipostaze: - 5% în afara crizei și pe creștere economică; 20% în criză dar stabilă; 75% în faliment.

Lumea este la inceput de iarna a crizei (cf. teoriei lui Kondratiev), iar iarna e lungă (de regula 20 de ani) și raul înca nu s-a manifestat pe deplin: pot urma falimente de țări, conflicte militare, etc.
Supraviețuirea s-ar putea sa fie un cuvânt tot mai dorit. Vom vedea ce va fi.

Iarna-i grea

A venit iarna în toată România. Era în calendar, era firesc să vină.

E iarna crizei în lumea întreagă. Iarăși firesc. Ne-a spus un economist rus, Nikolai Kondratiev încă din anul 1925.

Nu s-a înșelat prea mult la dată. La data de intrare; să vedem cum va fi cu ieșirea. Partea de declin este denumită și iarnă. Legenda spune că Stalin l-a chemat pe economist să-i calculeze exact când va cădea capitalismul. Kondratiev s-a pus pe treabă și a ieșit o teorie celebră peste timp. Economia capitalistă evoluează ciclic, precum în graficul de mai sus. Economistul a avut curajul să afirme: "capitalismul nu va muri deoarece are puterea să învețe din greșelile trecutului", drept care și-a semnat sentința, a fost trimis în Gulag și se pare executat în 1938 la marea epurare stalinistă.

Acum, cine a înteles ceva, și-a luat măsuri de precauție. Puțini la număr, totuși, exemplu Polonia.

Ciclul e descompus în patru perioade importante:

• prosperitate (P în imaginea de mai jos)
• recesie (R în imaginea de mai jos)
• depresie (D în imaginea de mai jos)
• revenire (E în imaginea de mai jos)

Ca o completare a teoriei lui Kondratiev, avem paradigma Schumpeter-Freeman-Perez care ne spune că omenirea evolueaza în salturi tehnologice determinate de o anumita invenție sau dezvoltare tehnologică. Până acum salturile au fost determinate de:

• revoluția industrială (declanșată în 1771)
• etapa aburului și a căilor ferate (declanșată în 1829)
• etapa oțelului, electricității și a industriei grele (declanșată în 1875)
• etapa petrolului, automobilului și a producției de masă (declanșată în 1908)
• etapa informației și telecomunicațiilor (declanșată în 1971)

Care ar putea fi următorul motor al primăverii? Dar până atunci suntem întro iarnă grea, în care supraviețuirea va îmbrăca diferite forme.

Apocalipsa după Caritas

Fenomenul “bulei imobiliare” din perioada 2000-2008, l-aș compara cu un Caritas. Sectorul privat (firme și bănci) s-a împrumutat masiv. Românii au luat credite și și-au tras vile, case, mașini, plasme, etc.
Această frenezie a consumului a adus încasări substanțiale la buget. Guvernanții au plasat aceste venituri în creșteri de pensii, salarii și ajutoare sociale câștigând voturi. Bineînțeles că și-au tras și partea leului din contracte publice sau din privatizări, dar toată lumea era mulțumită. Evident că totul era un Caritas, o schemă piramidală ce nu putea dura la infinit. A venit criza și totul s-a topit. Doar că românii aveau rate de plătit și guvernanții nu mai aveau bani pentru toate dorințele românilor. Am amăgit criza un an de zile cu credit guvernamental de la FMI & co, după care am trecut la strânsul curelei. Partea economiei bazate pe producție merge mai bine decat anterior crizei, mă refer la industrie și agricultură. Partea economiei bazate pe consum, nu va mai atinge curând nivelul exuberanței din perioada Caritasului financiar-global.

Criza e departe de a fi încheiată. Cei prudenți, raționali, economi vor răzbate. E testul responsabilității față de prezent dar mai ales față de viitor.

Arata-mi (calea) bani(lor)

Acesta ar trebui să fie un eseu de psihologie banilor. E însă o sumă de reflexii.

Arată-mi banii, e o propoziție simplă dragă fiecăruia când face o tranzacție. Și actul de guvernare e o tranzacție, iar toți, de la mic la mare, de la bugetar la privat, de la salariat, patron la asistat social, toți gândim în esență la același lucru: arată-mi (și dă-mi) banii!

Din păcate, mai nimeni nu se intreabă de unde vin banii, care sunt costurile acestora și mai ales care e viitorul canalului pe care vin banii. Mai există și aspectul moral. Au fost cazuri de culte religioase (biserici creștine) care făceau bani din activități imorale: prostituție, armament, etc. Bani murdari pentru cauze nobile.

Așa și noi, ar trebui să ne întrebăm mai des, de unde vin/au venit banii.

Când banii vin din imprumuturi, ne place azi, dar nu e bine mâine.

Când banii vin din privatizări, ne place azi, și în unele cazuri nu e loc de bine mâine.

Când banii vin de nicăieri și sunt trecători și volatili, ar trebui să ne gândim că sunt excepția și nu regula.

Când ne dorim să grăbim timpul mai repede decât crește astăzi grâul, ar trebui să ne gândim că întro zi (deloc bună), timpul se va opri periculos din drumul considerat de noi firesc și ne va fi teribil de greu.

Când îți distrugi sistemul de irigații și aștepți doar de la Dzeu să fie ministru al agriculturii, oricât credință ai avea, la un moment dat nu va mai ține de foame.

Când te hrănești cu prea mult optimism și uiți a munci, nu-ți va fi mai bine.

Când uiți că a progresa, presupune a economisi și nu a consuma în exces, iarăși nu e bine.

Când iluziile și foamea egoistă de îmbogățire rapidă îți ia mințile, nu te increde în soarta căci e firește schimbătoare.

Caută să deslușești calea banilor. E cea mai puternică cunoaștere. Te apără de manipulări, te ferește de crize și traume inutile și te face mai puternic. Dar vei pierde din beția iluzorie a bunăstării rapide.

Mai bine?

Poate fi mai bine pentru România? Poate fi mai bine pentru români? Mai bine României nu este echivalent și reciproc și mai binele românilor.

A fost bine pentru români în perioada anilor 2000-2008, dar nu atât de bine și pentru România. În acești ani s-a trăit mai bine datorită conjuncturii economice internaționale, datorită împrumuturilor externe private, datorită vânzărilor de active (zisa privatizare) și datorită deficitelor bugetare.

Poate fi mai bine azi pentru români?

Criza a schimbat regulile jocului economic. Condiții care trebuie îndeplinite pentru a fi ceva mai bine în situație de criză mondială.

1. o corupție mult redusă (sau o mai bună gestionare a banului public);
2. împrumuturi private externe;
3. privatizări de active;
4. deficite bugetare;
5. o mai bună colectare a taxelor;
6. investiții serioase în agricultură sau alte domenii de potențial.

Să le luăm pe rând:

1. nu s-a inventat încă partid care să nu guste din bucate; bugetul fiind subțiat de criză, accentuează impactul corupției și al proastei gestionări a banului public.

2. bula imobiliară a trecut, sectorul privat nu se mai împrumută masiv de pe piețele externe.

3. grosul bogăției naționale s-a vândut deja, iar unele greșeli trebuie evitate (vezi greșeala privatizării rezervelor petroliere - PETROM);

4. dobânzi tot mai mare și imprevizibile, deși România are o datorie publică minimă de doar 34% din PIB (aproape fiecare țară a UE are peste 60% nivel al datoriei);

5. e încă un deziderat: unii speră să-l realizeze prin măsuri coercitive (mărind totuși evaziunea), alții cred că se poate prin reducerea taxelor (fără a avea un răspuns la întrebarea cum parcurg primele 6 luni când inițial încasările vor scădea substanțial);

6. de dorit să facem investiții și pentru viitor, dar cine să-și asume investiții pe termen mediu și lung, când toate guvernele au gândit mereu la prezent și la voturi.

O viață mai bună pentru români implică unele măsuri descrise mai sus. Dar unele dintre ele sunt de trăit bine pe datorie sau pe vânzarea bogăției țării (atât cât a mai rămas din ea) și nu sunt măsuri decât ce ne mai amăgesc o scurtă perioadă.

Orice economie are urmatoarele sectoare de activitate:
- industrie;
- agricultură;
- comerț;
- construcții;
- servicii.

Primele două merg mai bine în ultimii ani decât în anul de referință 2008. Și ele au generat exporturi substanțial mărite (de la 3 miliarde euro lunar în 2008, la 4 miliarde euro lunar în 2011).
Celelalte sectoare au picat și nu și-au revenit nici pe departe. Practic consumul intern este cauza recesiunii economice; o revenire rapidă e improbabilă, căci expansiunea consumului din anii anteriori crizei a fost artificială, generată de supra-optimism și de împrumuturi externe ale sectorului privat.

Comentarii la decizia CEDO

Comentarii scurte la decizia CEDO referitoare la măsura de austeritate aplicată de guvernul Boc în 2010 (minus 25% din salariile bugetarilor)

Cea mai corectă măsură era reducerea fondului de salarii prin reducerea numărului de salariați. Mai greu de contestat concedierea, în plus cei care rămâneau în sistem nu erau demotivați. Referitor la drepturi salariale, există contracte de muncă, majoritatea pe termen nelimitat. Așa cum guvernul are posibilitatea și o face de regulă, el măreste salariul an de an. Dacă cuntamul salariul din contract era fix, atunci, ar fi trebuit sa rămână constant pe durata contractului de muncă, indiferent de crestere economică, de inflație sau alte minuni. Altfel sta lucrul la acele contracte, de regulă în mediul privat sau chiar sportiv, unde contractul are puncte ferme; angajatorul trebuie să platească în orice condiții ceea ce a convenit. Problema României a fost o creștere economică nesănătoasă, bazată pe "bula imobiliară" care a facut sectorul privat să angajeze credite externe serioase (20 miliarde euro mai mult în 2008 fata de 2011). Tot criza a topit și investitiile străine, plus remiterile muncitorilor români de afară, și uite așa, alte 10 miliarde mai putin au intrat în țară. Cele 30 miliarde euro mai puțin la fluxul de capital, explică criza ce persistă la nivel de încasări bugetare, la nivel de evoluție a sectoarelor economice comerț și construcții. Paradoxal industria mai ales, dar și agricultura au performat tot mai bine, exporturile au atins 4 miliarde euro (față de 3 miliarde in 2008) în condiții economice dificile pe piața europeană; deficitul comercial e mult mai mic în 2011 față de 2008. Morala este: nu poți creste la infinit doar pe datorie și prin consum. Problema guvernanților a fost că întotdeauna au aruncat cu banii, rezultați din imprumuturi, din conjunctura economică favorabilă sau din privatizări. Și electoral au dat bani pentru salarii, pensii, ajutoare sociale; au aruncat bani pe investiții sau cheltuieli umflate pentru satisfacerea clientelei politice. Nimeni nu a incercat să facă ceva cu adevarat serios, cu efect pe termen mediu si lung. Dacă un guvern ar avea din senin 20 miliarde în plus ce ar face cu ei? Ar mări salarii și pensii să se realeagă? I-ar investi în să zicem punerea pe roate a unei agriculturi performante cu sistem de irigații, centre de prelucrare, etc.? În situatia a doua ar pierde alegerile, iar roadele, eventual, le-ar culege alții. Așa că aruncăm un pic și pe salarii, facem și ceva invesții (mai mult pentru a mulțumi clientela). Prețul ultimilor ani putea fi mult mai mare: puteam să ne marim exagerat gradul de indatorare publică guvernamentală (n-avem decat 34% mult chiar și sub media de 60% a UE), puteam deasemenea să mai vindem din avuția națională, și mă refer aici la resurse (ROMGAZ, HIDROELECTRICA, etc.). Ne doare tare prezentul, dar trebuie să avem grijă și de viitor. Iar când soluțiile sau determinarea ne lipsesc pentru a face prezentul mai bun, măcar să nu antamăm viitorul copiilor și nepoților noștri.