Pages

Meniu

vineri, 27 mai 2016

Buget și priorități




Criza bugetară despre care v-am tot spus ca e iminentă în 2017, s-ar putea să se simtă mai devreme, dacă luăm în considerare analiza lui Radu Soviani. Guvernul actual se mărginește în a executa bugetul proiectat de guvernul anterior și garnisit de parlament cu măsuri electorale. Creșterea prin consum se dovedește un foc de paie, cheltuielile au explodat, deficitul convenit de aproape 3% va fi depășit curând. Acest fapt conduce la procedura de deficit excesiv, cu penalități de la UE, dar va conduce la o contracție bugetară și recesiunea economică. Datoria publică e aproape de limită de sus a sustenabilității, noi împrumuturi vor fi foarte scumpe, iar dobânzile de neplătit.
”În mod clar această dinamică îmi arată că în lunile iulie-august 2016, vom intra într-o criză bugetară, în care deficitul bugetar va fi mult mai mare decat cel estimat, necesarul de împrumuturi bugetare semnificativ mai mare, costurile cu dobânzile mai mari și în final, există riscul aproape cert al unor măsuri economice ad-hoc, ca în 2010, care vor pune presiune pe economie și ne vor dauna. Ne îndreptam, ca și în 2007-2008, spre propria criză: de aceasta dată una bugetară, spre deosebire de 2008 când România a intrat în propria criză de balanță de plați, independent de criza economică mondială” este analiza rece și avertismentul sever al analistului economic Radu Soviani.
România azi este foarte aproape de sevraj, crede Radu Soviani: ”Asta se întamplă atunci când muzica se oprește: ritmul de creștere al datoriei, pe fondul scumpirii finanțării și politicilor interne iresponsabile se majorează semnificativ, iar dacă politicile interne ad-hoc aduc și recesiunea, dinamica este și mai accentuată. La momentul declanșării crizei bugetare (iulie-august 2016), Romania va trece abrupt din starea de pre-sevraj în sevraj”.
Măsuri propuse de Radu Soviani: trecere rapidă la euro, absorție de fonduri europene (pentru investiții), reformă în administrație și programul: ”stradă, școală, spital”.
Dar, din păcate, urmează altceva: ”decidenții români vor face ceea ce au facut întotdeauna: vor naționaliza pierderile. Incapacitatea unor politici economice coerente se va transforma în frustrări iar măsurile luate vor fi mai degrabă pompieristice și dăunatoare pentru economie. Ele ar putea include majorări de taxe, depreciere a leului, inflație majorată, stagnare economică și chiar inversarea de trend în privinta creșterii economice (recesiune). Nimic din ceea ce nu am mai văzut. Și, din păcate, nimic din ceea ce nu putea fi prevenit”.

http://business-adviser.ro/radu-soviani-in-lunile-iulie-august-2016-vom-intra-intr-o-criza-bugetara.html

Criza bugetară e foarte aproape. Criza americană va fi în unul din următorii 3 ani. Dar România nu va simți mai ușor criza, chiar dacă va lua măsurile monetare propuse de Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.
http://www.capital.ro/cand-va-fi-urmatoarea-recesiune-si-cum-ne-pregatim-pentru-ea.html

Cum ne stabilim noi prioritățile și cum și le stabilesc americanii, ne spune analiza celor de la cursdegurvernare. Comparația se poate face întrucât nu există diferență decât de 3% la încasări (România cca 33% PIB, SUA cca 36% PIB). Se constată că americanii acordă o atenție mare sănătății (buget dublu în % PIB, salarii cu 60% mai mari raportat la PIB) și aproape sume similare (proporționale prin PIB) la educație. Americanii oferă triplu pentru apărare și mai puțin decât românii pentru ordine publică și administrație.

http://cursdeguvernare.ro/romania-intre-impozitarea-americana-si-cheltuiala-europeana-cum-isi-cheltuie-sua-banii-cu-focus-pe-salariile-din-sanatate-si-educatie.html

Din analiza de mai jos, rezultă un procent mult mai mare alocat sănătății (minister plus fondul național): 13,5% din bugetul de stat. Banii alocați sănătății cresc mereu, dar percepția e mereu mai negativă (de 13 ori mai mult în dollari decât în 1996!).
http://www.analizeeconomice.ro/2016/05/in-ultimul-deceniu-bugetul-sanatatii-s.html

http://www.stiripesurse.ro/premierul-lanseaza-opera-iunea-imprumutul-surse-negocieri-secrete-pentru-evitarea-colapsului_1135855.html
http://www.zf.ro/opinii/unde-atata-graba-majorarea-otova-salariilor-stat-senzatia-ultimele-luni-guvernul-tocmai-gasit-sac-mare-bani-camara-trezoreriei-acum-stie-l-imparta-situatia-finante-deloc-roza-15381194
http://www.zf.ro/eveniment/daca-veniturile-bugetare-nu-cresc-suficient-de-repede-in-2017-riscam-un-deficit-de-peste-3-15381213