Recesiune - nimic nou

Europa intra incet, incet în recesiune. Poate fi și mai rău daca explodează problema tărăganată a Greciei. Italia lui SupermarioMonti (care l-a inlocuit pe Berlusconi) are -0,7% pe T4 2011, Germania și ea -0,2%, Belgia e oficial în recesiune. România a avut +1,9% in T4 (+2,5% în tot anul 2011).
Criza se adâncește în toată Europa. Nici României nu-i poate merge prea bine (exportăm în zona euro, avem pierderi datorate iernii, pot veni și inundații, agricultura va pierde și ea probabil).
E nevoie de rabdare și de o schimbare a strategiei fiscale. E nevoie să investim eficient în agricultură, energie și exploatarea resurselor. E nevoie să nu mai repetăm greșelile trecutului (privatizari de dragul Europei și al politicienilor). Am distrus destul. E vremea să mai și construim. Locuri de munca viabile, e timpul să producem pentru noi și pentru altii. Nu doar să fim piață de desfacere sau exportatori de forță de muncă instruită.
În ultimii ani s-a redus deficitul comercial. Nu e suficient, trebuie să avem excedent economic. Pentru asta trebuie să ne producem nouă mai întâi și să nu mai importăm atât de mult (ex. alimente); iar mai apoi să continuăm să exportăm produse cu valoare adăugată. Sunt sceptic că s-a inventat politicianul care să aiba viziune pe termen mediu si lung. Ar fi și singur, poate, căci mentalul colectiv nu e îndrumat spre lucruri cu fundament. Pentru că nici nu există liderul care să impuna respect, care să aibă însumate și autoritatea și competența și bunăcredința.
Drumul prin pustiu va fi lung. Celor optimisti le mai spun că n-am ajuns încă suficient de jos, că încă timpul mai are ceva răbdare.

Știați că.. sau știri diverse, negrul nu e atât de negru

Ştiaţi că…

România nu este pe lista neagră a țărilor din UE aflate în pericol să ajungă în situația Greciei. Aici vezi

sau

Din economia “gri” sau “”munca la negru” salariații din România câștigă anul încă 6 miliarde euro (o medie de 300/400 lei pe salariat). Aici vezi

sau

Salariații au încasat în anul 2011 cu 500 milioane de euro mai mult decât în anul 2010 Aici vezi

sau

În România se muncește mai putin azi decât în 1989 ca număr total de ore lucrate (datorită scăderii numărului de salariați). Totuși, românii salariați muncesc mai mult azi decât în comunism. Aici vezi

sau

Cum a evoluat salariul real în ultimii 20 de ani? În ce ani am fost pe plus, în ce ani pe minus. Rezultate suprinzătoare; realitatea cifrelor e diferită de percepția publică! Aici vezi  

Idee pentru buna guvernare

Revin cu o idee mai veche, dar mereu actuală, despre buna guvernare. Fără implementarea nu ei nu văd cum guvernanții vor deveni responsabili.

Partide osificate, conservatoare, politicieni corupți, incompetenți, populiști. 20 de ani în care România și românii au sărăcit.

Ce e de făcut? Cum putem avea guvernanți responsabili, competenți, onești? Cum să eradicăm proasta guvernare? Cum să facem ca acei care ne guvernează prost să nu mai fie realeși? cum să facem ca alegerea cetățenilor să fie în cunoștință de cauză? 20 de ani nu fost suficienți pentru a educa spiritul civic al românilor. Cei educați în acest spirit sunt puțini și dezgustați de politic, iar marea masă este manevrată politic, emoțional sau pur și simplu mințită, păcălită sau cumparată. Niciun decret nu va face clasa politică cinstită, competentă sau performantă.

România are nevoie de mecanisme, de reguli, de pârghii care să limiteze guvernanții. După cum sistemul democratic se bazează pe controlul puterilor (legislativă, executivă, judecătorească, mass-media), așa și buna-guvernare are nevoie de un sistem de control.

Bugetul unui guvern are 3 mari categorii de cheltuieli:

- cheltuieli de personal (salarii, pensii, îndemnizații sociale);

- cheltuieli cu bunuri și servicii;

- investiții.

O bună guvernare poate însemna mai bine azi, dar mai ales mai bine mâine sau un bine de azi sustenabil.

Ce propunem? Delimitarea cheltuielilor bugetare astfel:

40% cheltuieli de personal

30% cheltuieli cu bunuri și servicii

30% investiții

3% deficit bugetar.

Nu valorile în sine contează, cât menținerea acestora pe o perioadă de timp îndelungată.

Ce efecte are un asemenea sistem de control înscris în constituție?

1. oricui guvern îi poate fi cuantificată corect, transparent – performanțele. Orice cetățean cu minime cunoștinte va putea aprecia eficiența guvernanților.
2. guvernanții spre a convinge electoratul să îi realeagă nu au decât două variante:

a) performează economic, PIB-ul crește și crește implicit și bugetul, iar oamenii primesc salarii, pensii sau indemnizații sociale mai mari;

b) reformează sectorul bugetar și același procent din PIB alocat cheltuielilor sociale îl împarte la mai puțini beneficiari (salariați, asistați sociali, pensionari).

c) o combinație dintre primele două.

3. obligă partidele și politicienii să performeze, altfel ei nu vor mai fi realeși. Coruparea alegătorilor cu bani public devine imposibilă, iar cumpărarea voturilor cu bani negri nu va mai avea aceleași rezultate, întrucât tot mai mulți cetățeni vor refuza să le fie furat viitorul.
4. aceste limitări în buget, inclusiv deficitul bugetar asigură și prudența guvernării; creșterile economice vor fi sustenabile și nu vor afecta niciodată viitorul țării.

Efecte:

- o idee majoră: buna guvernare, limitarea manevrelor bugetare populiste, politicianiste, limitarea incompetenței.

- punerea cu spatele la zid a partidelor care vor refuza ideea întrucât acest sistem de control este singurul care amenință hegemonia actualelor partide, întrucât acestea și-au perpetuat puterea politică prin furt, fraudă, populism, etc.

- testarea impactului public în jurul unui proiect pentru o altă Românie, pentru o bună guvernare, etc (Cine ar spune nu unor intrebări ca: Vrei să scapi de politicieni corupți, incompetenți? Vrei să nu mai fii mințit și păcălit?).



P.S. Un guvern populist are mereu priza mai mare decat unul mai putin populist. O guvernare opaca in vreme de boom economic e mai bine vazuta decat una mai transparenta in perioada de criza. De multe ori aparentele conteaza mai mult decat faptele. Fara limitari bugetare, comparam mereu mere cu pere cand analizam guvernantii. Multe idei din acel document pot fi acceptate de partide, chiar daca nu le convin. Ideea mea e una care practic le limiteaza actiunile politice. Carui partid i-ar conveni sa guverneze daca nu are marja de manevra bugetara? Democratia nu este egal responsabilitate. Proverbul “Drumul spre iad este pavat de bune intentii” ramane valabil. Toate guvernarile au o viziune scurta, iar cu asemenea viziuni nu poti construi nimic solid, iar in plus, daca tot nu esti sigur de viitorul tau politic, te impinge sa profiti si sa promiti. Democratia este intrun cerc vicios, din care nu poate iesi curand decat ghidata. Democratia responsabila presupune cultura democratica si exemple de buna practica. Acestea nu exista cu adevarat. Pana la urma, din practica, un dictator dintrun regim totalitar (Ceausescu) a fost mai responsabil decat oricare guvernant post-decembrist.

Poveste

Era un sat candva, undeva. Cu o clima temperata, nimic neobișnuit.

A început un sezon ploios, a venit o recolta bogată. Anul următor la fel. Anii următori tot mai ploioși și cu roade tot mai multe. Hambarele erau tot mai pline și toți sătenii se bucurau.
Ce rost mai avea sistemul de irigații? O parte a fost vândut, alta topită la fier vechi.

Dar întro zi, deloc bună ploaia s-a oprit. Și au venit zile de secetă, pământurile s-au uscat, recolta era tot mai slabă. Sătenii erau nemulțumiți și-i injurau pe conducători. De aici, nu știu continuarea. Sigur happy-end nu poate fi curând.

Posibila Morala: Ploaia vine și trece. Dar noi trebuie să nu ne bazăm exclusiv pe ea. Să avem sistem de irigații, chiar să facem recolte și pe piatră seaca!

P.S. Povestea nu e chiar poveste. O fabulă desprinsă din realitatea recentă. Ca și criza mondială, o altă etapă ce se repetă, umanitatea încă neînvățând din lecțiile istoriei.

Privatizarea

"Privatizarea ucide" era scris pe un panou în piața Universității. Asta mă determină să comentez.

Privatizarea nu ucide. Privatizarea resurselor, a energiei, da, poate ucide viitorul.

În România s-a trecut de la sloganul feseniștilor "nu ne vindem țara", la "o vindem dacă iese comision". Privatizarea a fost rentabilă pentru guvernanți: și-au scos comision, iar din banii obținuți din privatizare au scos foloase electorale. De la mic la mare, toți au câștigat pe termen scurt, numai România a pierdut pe termen mediu și lung. Am vândut "găurile negre", unele devenind ulterior rentabile (multe dintre ele fiind intenționat conduse în paguba prin management defectuos, căpușare, etc.). Am vândut și afaceri rentabile. Dar cel mai grav am vândut resurse precum la privatizarea PETROM sau platforma din Marea Neagră. Pentru resurse natuale energetice, s-au făcut războaie și se vor mai face. Numai noi ca țară le-am cedat (aproape gratis). În ultimii ani, privatizările s-au stopat. Urmeaza, se pare, o altă tranșă de privatizări. În domeniul energetic, privatizări de pachete de acțiuni minoritare ar putea fi acceptabil. În niciun caz cedarea pachetului majoritar în aceste firme. Privatizările aduc azi bani, dar mâine statul nu pierde surse importante de venituri. Privatizările din energie conduc la pierderea controlului pe această piață vitală și reprezintă acțiuni ce contravin siguranței naționale.

Privatizarea nu ucide. Secătuiște uneori venituri viitoare, întreține o iluzie prezentă care se topește repede. Există și privatizări de succes. Totuși, după 21 de ani de post-comunism, România are azi cel mai redus sector de stat din Uniunea Europeană, deși alte state au tradiții vechi și continue de capitalism. Concluzia este că statul român a făcut exces de zel în privatizare, urmarea fiind diminuarea veniturilor viitoare. Iar în vremuri de criză România este implicit mai vulnerabilă economic.

Tratat fiscal - Pro sau contra?

Se discuta intens despre tratatul fiscal. Despre noi reguli, despre echilibre bugetare, despre control. Europa își caută o cale de ieșire din criză sau poate numai de traversare a crizei. Se încearcă salvarea euro și implicit a construcției Uniunii Europene.

Cum s-a ajuns aici? Câtă vină au guvernele? Dar instituțiile financiare/băncile?

Bancile își urmaresc profiturile întotdeauna. Chiar și cand ele ar trebui să scadă, bancherii avizi după bonusuri de performanță fac prostii. Nota de plată o platește contribuabilul, căci căderea unui banci are efect de domino. Banca centrală trebuie să supravegheze corecta funcționare a unei bănci.
Cine nu riscă, nu câștigă, așa că băncile se prind în hora bulelor imobiliare din care au de câștigat inițial.

Și politicianul își urmărește profitul electoral (cu excepțiile rare ale oamenilor de stat responsabili). Dacă toate aceste speculații financiare aduc guvernului venituri suplimentare, politicianul întoarce banii spre țintele sale electorale. Pe un astfel de politician nu-l interesează decat ziua de azi. Ziua de mâine e prea îndepărtată de el și oricum nu e responsabilitatea lui.

Tratatul e un lucru bun pentru statele și politicienii ce nu sunt și nu pot fi responsabili. Pentru statele și politicienii responsabili tratatul mai mult îi încurcă decît îi ajută. Nu neapărat deficitele conduc la criză. Ci mai degrabă fluctuația de venituri și creșterea neîncetată a cheltuielilor. Nu o datoria publică mare conduce la faliment, ci deficitele comerciale și expunerea la riscuri.

Citeam recent un articol din anul 2008, înainte de criză, în care se vorbea de criza ce va veni, iar România era în eșalonul 2 de țări ce vor falimenta.
De fapt, România ultimelor ani putea fi în una din următoarele ipostaze: - 5% în afara crizei și pe creștere economică; 20% în criză dar stabilă; 75% în faliment.

Lumea este la inceput de iarna a crizei (cf. teoriei lui Kondratiev), iar iarna e lungă (de regula 20 de ani) și raul înca nu s-a manifestat pe deplin: pot urma falimente de țări, conflicte militare, etc.
Supraviețuirea s-ar putea sa fie un cuvânt tot mai dorit. Vom vedea ce va fi.