Artificii

Vine o alta rectificare bugetară. Vorbim iar de o mișcare a banilor între ministere, între capitole bugetare. Rotația asta e luată cu plus de guvernanți.

Rectificările multe și atât de importante, arată că bugetul inițial a fost prost conceput, arată neseriozitate și o mare flexibilitate în funcție de interesele electorale imediate.

O sumă mare a fost tăiată de la cofinanțarea proiectelor europene și redirecționată spre primării. Faptul că avem o ordonanță a migrației politice, e doar o coincidență în lumea noastră balcanică în care coincidențele acestea nu pot fi niciodată întâmplătoare.

Practic, renunțăm să cofinanțăm proiecte europene, care ne-ar fi adus un mare plus de bani rambursabili de la UE, ca să aibă guvernul necesara masă de manevră fiscală înainte de alegeri. Și cum primarii sunt colectatori de voturi, e nevoie să le dăm motive de implicare. De asemenea, există spațiu fiscal să continuăm pomenile electorale.

Până la urmă, după 1 ianuarie vine nota de plată; rămâne de văzut ce guvern o va plăti, că noi românii rămânem, cei mai mulți dintre noi, pe loc, în țara noastră, spre a plăti distracția anului electoral.

Analistul Iulian Anghel face o analiză serioasă a rectificării și concluzionează:

"Guvernul actual nu a procedat ca precedentele, majorând deficitul pentru a face figuri în campania electorală. A făcut însă un lucru la fel de reprobabil. A tăiat banii de investiţii, bani ce puteau fi apoi recuperaţi de la UE (nemaisocotind beneficiile pe care le aduc aceste investiţii)  – aproape un miliard de euro – şi i-a semănat într-un câmp pe care nu cresc decât spini şi pălămidă. Asta va şi culege la vremea recoltei: spini şi pălămidă de un miliard de euro.

Pe lângă astfel de fapte de mare rafinament financiar, poveştile cu uleiul, zahărul, făina sau suta de lei împărţite electoratului sunt un fleac."

Detalii aici; aici

Toate guvernele post-decembriste au fost, în esența lor, socialiste.

Toate au ochii pe sectorul bugetar, iar sectorului privat îi sunt adresate doar taxe și impozite mereu mai mari și mai multe.

Toate aceste guvernări au căutat voturile bugetarilor, pensionarilor și al beneficiarilor de ajutor social.

Banii de la buget sunt ușor de sifonat, au efect electoral imediat, pe când banii europeni sunt riguros urmăriți și nici nu aduc aceleași beneficii electorale.

Orice guvern dorește două lucruri de la bugetul pe care îl manevrează: să producă voturi și să poate fi sifonat de clientela sa politică.

Analistul Moise Guran tratează foarte dur această rectificare vorbind de o crimă de natură economică, de minus 20000 de locuri de muncă pierdute în sectorul privat.
Detalii aici

Analistul Ștefan Glăvan se întreabă:

"Așadar: asistăm oare la prima campanie electorală din istoria post-decembristă în care scăderea economică face parte din planul de finanțare? Au fost extrași bani din economie – adică de la cetățeni – pentru a fi plătită clientela politică din teritoriu?"

 Detalii aici

Din păcate pentru România, nu va fi ultimul guvern care procedează în acest fel. Nu reușim să învățăm din greșeli nici dacă le-am recunoaște; iar clasa noastră politică rar își mai recunoaște din greșeli. Nu ne rămâne decât să ne mirăm de ce nu avem creștere economică, de ce nivelul de trai nu cunoaște reale creșteri, de ce nu avem infrastructură, etc.

De fapt, nimic nu e întâmplător, corelația cauză-efect funcționează de fiecare dată. Orice artificiu economic greșit, ca acesta de față, ne va exploda curând în față. 

Semne

Rata de angajare T2 2014 față de T2 2013 arată -3,1% .

Încă o încetinire de viteză? Sau e chiar mers înapoi? Știrile economice adevărate se află de la EUROSTAT. Dacă vreți știri optimiste urmăriți INS sau ascultați guvernanții. Deci, cei mai tari din Europa, dar la negativ, la pierdere de locuri de muncă. Politica de taxe peste taxe și ioc investiții își arată efectele. Iar afluxul de pomeni electorale îl plătim,ca întotdeauna, prin taxe în anul ce vine.

Detalii: aici și aici

Trimestrul 3 2014 va consemna foarte probabil o scădere față de T3 2013, deci nu vom mai putea spune că am scăzut viteza (economiei) față de anul trecut (așa cum s-a afirmat pentru T2 2014). T3 2014 ar putea fi mai mare decât T2 2014, asta însemnând ieșirea din recesiune (tehnică, economică). Numai că semnele sunt surprinzătoare și este foarte posibil că acest guvern să reușească imposibilul: al treilea trimestru de cădere economică (cum nu se poate mai rău pentru campania electorală, deși opoziția nu știe să profite de această situație, iar electoratul este condus pe alte teme, care nu au legătură cu agenda sa).

După Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania (cel care a descoperit primul recesiunea pe care INS a ascuns-o de știința noastră), în luna iulie (prima a trimestrului 3) economia a continuat să pice, fapt ce poate, dacă nu se întoarce evoluția, să conducă la un nou trimestru negativ. Astfel: industria a scăzut cu 5,7%, iar comerțul cu amănuntul a scăzut cu 6,3%. Același analist estimează scăderea exporturilor în 2015 și creșterea importurilor în 2015.

Detalii: aici 

Semnele negre se înmulțesc. Numai că românii, în campanie electorală mai ales, nu vor să audă decât promisiuni optimiste, eventual să primească pe loc și un mic avans din acele promisiuni. Și, după cât au primit azi ceva (generic numit pomeni electorale), cu atât mai mult vor primi noi taxe în 2015 și implicit o scădere a nivelului de trai. Zâmbiți azi, mâine va fi mai rău! Și, cum se spune: "de moarte și de taxe nu poți scăpa" (deși e o chestiune morbidă, încă de anul trecut s-a propus și o taxă pe moarte; deci moartea, cu sau fără taxă, tot reprezintă un fapt ce, dincolo de tristețe, produce o gaură în bugetul urmașilor).

UPDATE
Recesiunea va continua, economia se afundă. Dar ce contează când mai păcălim niște votanți să pună ștampila. În final, pierdem cu toții, nota de plată vine anul viitor. S-ar putea, nu e prima oară, ca alții să deconteze erorile acestui an economic (așa e istoria uneori: jucăușă).
O spune și explică clar și realizatorul tv Moise Guran. Detalii: aici 

Balanța comercială, nivelul de trai și criza

Înainte de 1989, economia centralizată, planificată, etatizată, reușea oare să exporte mai mult decât să importe? Răspunsul e NU! deși nouă ni se părea a nu fi așa (efectul de iluzie funcționa bine când nu aveai acces la informații).

România a cunoscut deficite comerciale și-n anii 60-89, cu excepția conjuncturală a unor ani după 1981, când Ceaușescu s-a încăpățânat să plătească datoria externă, indiferent de costuri sociale sau economice, reducând importurile și mărind exporturile a orice putea aduce valută țării.

Chiar dacă exporturile erau îndreptate spre țări socialiste sau din lumea a treia sau zona arabă, totuși exista o preocupare evidentă spre export. Se exporta orice: de la alimente până la tehnologie. Prăbușirea blocului comunist a schimbat regulile jocului.

În ultimii 25 de ani, economia s-a privatizat în marea ei parte, iar statul a renunțat să mai aibă un plan în politica de export. Politicienii au dat drumul pieței, fiind o afacere profitabilă pentru inițiații vechiului și noului regim să deruleze importuri. Piața internă avidă de consum după 50 de ani închidere, populația cu resurse financiare neutilizate în epoca ceaușistă finală (când banii erau în exces față de existența bunurilor și mărfurilor).

Cum am stat cu deficitul comercial după 1989? În general rău, ca să stăm maxim de rău tocmai în anii de boom economic. 

Deloc întâmplător acest boom a fost denumit imobiliar, fiind o bulă de consum. Iar românii cheltuind mereu mai mult decât produceau și în general produse de import, simțeau și o creștere a nivelului de trai întrun ritm amețitor. Părea că singura soluție viabilă a creșterii economice este  să iei credite și să faci consum. Acestă schemă piramidală Ponzi nu putea fi decât temporară și nu putea decât să conducă la criză economică (că declanșarea ei s-a suprapus uneia mondiale nu a fost decât un factor agravant, dar criza româneasca era în sine inevitabilă).

Despre cum a evoluat România pe baza acestor deficite comerciale am mai scris deja. Deficitele comerciale ante-89 au condus la industrializarea țării, la crearea de locuri de muncă; deficitele comerciale post-89 au condus la economie de consum, la dezindustrializare și șomaj.

Cum stăm azi? Datele pe primele 7 luni arată un deficit comercial în creștere, adică importurile sunt mai mari decât exporturile.

Știm că exporturile merg foarte bine pe zona UE, pe sectorul mașini și echipamente.

Dar importurile ce contribuie negativ la balanța comercială sunt cele din chimie și petrochimie.

Priviți:

Cândva, tocmai aceste sectoare erau cele ce aduceau beneficii importante economiei socialiste. Problemele acestor sectoare provin din fenomenul de privatizare, din lipsa retehnologizării acestor firme, din neadaptarea la piață concurențială a celor rămase în activitate.

Pentru perioada imediată, trebuie luate acele măsuri care să mențină exporturile în zona construcțiilor de mașini și care să reducă efectul negativ al importurilor din zona chimiei și petrochimiei.

Risipa și hoția afectează România, dintotdeauna. Dacă înainte de 89 nu se fura (cu mici și rare excepții!), se risipea în multe proiecte grandomane. După 89 a precumpănit hoția, distrugerea intreprinderilor de stat, sifonarea banului public, inflația, etc.

Ca efect, creșterea nivelului de trai a fost modestă, chiar și înainte de 1989. 

Din grafic, analistul Dan Popa a eliminat perioada 1992-2005 pentru că era distorsionată de inflație.

După 1989, în 24 de ani s-a reușit o creștere cu 28% a nivelului de trai, adică 1% pe an. Infim!

Și repartiția veniturilor între bogați și săraci a evoluat în ultimii 25 de ani. Evident în direcția creșterii polarizării sociale.

Unii vor crede că boomul economic al anilor 2000-2008 a făcut bine, a adus bunăstare, dar ce păcat că a venit criza economică.

Adevărul e tocmai altul. În perioada de boom (nesănătoasă am demonstrat), băieții deștepti (nu din energie ci din finanțe de data aceasta) au fost primii lângă robinetul tipăririi de bani, primii care au ajuns la fluxul financiar extern.

Și tot ei au putut profita primii cumpărând active, speculându-le ulterior, iar ultimii veniți au sfârșit ca în criză să-și poată plăti extravaganțele economice.

Pentru ai salva pe oamenii deștepti, politicienii și statul vor taxe mai mari de la popor, vor scheme prin care averile lor să nu dezumfle (de aici tot avem acțiuni gen: prima casă, prima mașină, etc.). Intervenția statului frânează corecția prețurilor activelor și apără interesele economice ale unui grup care a profitat de boom-ul economic. Iar o economie de piață ar trebuie să fie lăsată liberă în ași face corecțiile necesare.

Criza în fapt este o întoarcere la normalitatea economică. Statul nu trebuie să-i protejeze pe cei care au făcut investiții eronate. Anormalul boom s-a bazat pe credit, pe flux financiar în exces; e timpul ca  pe vreme de criză, factorul uman, inovația să reușească o creștere economică adevărată, sustenabilă, durabilă.

Creșterea economică, între mituri și realități

Economia merge înfrânată. Cauzele au mai fost analizate. Investițiile reduse, atât cele publice, cât și cele private. Cele publice, din rațiuni de încadrare în deficit, de creare spațiu fiscal pentru măsuri electorale și chiar și din mentalitatea socialistă; cele private ca efect al noilor taxe: acciza suplimentară pe combustibil, taxa pe stâlp.

Investiții la minim istoric

Faptul că investițiile au coborât la nivelul cel mai de jos (egal cu anul 2011) e un motiv de îngrijorare. Socoteala guvernului: nu mai investim noi statul că o va face sectorul privat, s-a dovedit complet eronată (după ce acesta a fost supra-împovărat fiscal).

Investițiile creează noi locuri de muncă, angrenează economia și dau semnale că economia e vie, că există încredere în viitor. Investițiile nu implică sau conduc obligatoriu la creștere economică (mai ales ca noi românii am fost obișnuiți să vedem investiții deseori complet neinspirate, ca să folosesc un termen blajin). Dar cu investiții reduse și cu taxe sporite, e aproape garantat eșecul economic. Creditul e bun și util dacă e folosit pentru a genera plusvaloare economică li dacă nu produce o îndatorare excesivă (am văzut în faza a doua a crizei economice ce probleme au fost cu acele țări excesiv îndatorate față de puterea lor economică).

Analistul economic Bogdan Glăvan demontează miturile creșterii economice în corelație cu relansarea creditării și cu creșterea investițiilor publice.

Credit privat în scădere

Investiții publice în scădere

Concluzia, la care subscriu:

"o economie sănătoasă nu are nevoie nici de credit ieftin, nici de cheltuieli publice. Acestea sunt, de fapt, exact virușii care o infectează, cauzele crizei economice. Pentru a crește economia are nevoie de libertate, de impozite cât mai mici, de concurență cât mai multă, de o ierarhie corectă a elitelor. Cum altfel să stimulăm creativitatea, inovarea, productivitatea, acumularea de bogăție?!"

Au încetinit sectoarele: agricultură, industrie, construcții și, surprinzător, comerț. Cu toată politica de stimulare a consumului, comerțul a scăzut cu 4,3% în trimestrul al II-lea și mai mult, indicele de preț a crescut cu 7,4%. 

Comerțul în structura de formare a PIB

Stimularea artificială, nebazată pe productivitate și creștere economică sănătoasă, nu poate decât eșua în a genera efect asupra puterii reale de cumpărare (majoritatea noilor locuri de muncă create de economie au fost în sectoare prost plătite).

Distribuția locurilor de muncă create de economie