Înainte de 1989, economia centralizată, planificată, etatizată, reușea oare să exporte mai mult decât să importe? Răspunsul e NU! deși nouă ni se părea a nu fi așa (efectul de iluzie funcționa bine când nu aveai acces la informații).
România a cunoscut deficite comerciale și-n anii 60-89, cu excepția conjuncturală a unor ani după 1981, când Ceaușescu s-a încăpățânat să plătească datoria externă, indiferent de costuri sociale sau economice, reducând importurile și mărind exporturile a orice putea aduce valută țării.
Chiar dacă exporturile erau îndreptate spre țări socialiste sau din lumea a treia sau zona arabă, totuși exista o preocupare evidentă spre export. Se exporta orice: de la alimente până la tehnologie. Prăbușirea blocului comunist a schimbat regulile jocului.
În ultimii 25 de ani, economia s-a privatizat în marea ei parte, iar statul a renunțat să mai aibă un plan în politica de export. Politicienii au dat drumul pieței, fiind o afacere profitabilă pentru inițiații vechiului și noului regim să deruleze importuri. Piața internă avidă de consum după 50 de ani închidere, populația cu resurse financiare neutilizate în epoca ceaușistă finală (când banii erau în exces față de existența bunurilor și mărfurilor).
Cum am stat cu deficitul comercial după 1989? În general rău, ca să stăm maxim de rău tocmai în anii de boom economic.
Deloc întâmplător acest boom a fost denumit imobiliar, fiind o bulă de consum. Iar românii cheltuind mereu mai mult decât produceau și în general produse de import, simțeau și o creștere a nivelului de trai întrun ritm amețitor. Părea că singura soluție viabilă a creșterii economice este să iei credite și să faci consum. Acestă schemă piramidală Ponzi nu putea fi decât temporară și nu putea decât să conducă la criză economică (că declanșarea ei s-a suprapus uneia mondiale nu a fost decât un factor agravant, dar criza româneasca era în sine inevitabilă).
Despre cum a evoluat România pe baza acestor deficite comerciale am mai scris deja. Deficitele comerciale ante-89 au condus la industrializarea țării, la crearea de locuri de muncă; deficitele comerciale post-89 au condus la economie de consum, la dezindustrializare și șomaj.
Cum stăm azi? Datele pe primele 7 luni arată un deficit comercial în creștere, adică importurile sunt mai mari decât exporturile.
Știm că exporturile merg foarte bine pe zona UE, pe sectorul mașini și echipamente.
Priviți:
Cândva, tocmai aceste sectoare erau cele ce aduceau beneficii importante economiei socialiste. Problemele acestor sectoare provin din fenomenul de privatizare, din lipsa retehnologizării acestor firme, din neadaptarea la piață concurențială a celor rămase în activitate.
Pentru perioada imediată, trebuie luate acele măsuri care să mențină exporturile în zona construcțiilor de mașini și care să reducă efectul negativ al importurilor din zona chimiei și petrochimiei.
Risipa și hoția afectează România, dintotdeauna. Dacă înainte de 89 nu se fura (cu mici și rare excepții!), se risipea în multe proiecte grandomane. După 89 a precumpănit hoția, distrugerea intreprinderilor de stat, sifonarea banului public, inflația, etc.
Ca efect, creșterea nivelului de trai a fost modestă, chiar și înainte de 1989.
Din grafic, analistul Dan Popa a eliminat perioada 1992-2005 pentru că era distorsionată de inflație.
După 1989, în 24 de ani s-a reușit o creștere cu 28% a nivelului de trai, adică 1% pe an. Infim!
Și repartiția veniturilor între bogați și săraci a evoluat în ultimii 25 de ani. Evident în direcția creșterii polarizării sociale.
Unii vor crede că boomul economic al anilor 2000-2008 a făcut bine, a adus bunăstare, dar ce păcat că a venit criza economică.
Adevărul e tocmai altul. În perioada de boom (nesănătoasă am demonstrat), băieții deștepti (nu din energie ci din finanțe de data aceasta) au fost primii lângă robinetul tipăririi de bani, primii care au ajuns la fluxul financiar extern.
Și tot ei au putut profita primii cumpărând active, speculându-le ulterior, iar ultimii veniți au sfârșit ca în criză să-și poată plăti extravaganțele economice.
Pentru ai salva pe oamenii deștepti, politicienii și statul vor taxe mai mari de la popor, vor scheme prin care averile lor să nu dezumfle (de aici tot avem acțiuni gen: prima casă, prima mașină, etc.). Intervenția statului frânează corecția prețurilor activelor și apără interesele economice ale unui grup care a profitat de boom-ul economic. Iar o economie de piață ar trebuie să fie lăsată liberă în ași face corecțiile necesare.
Criza în fapt este o întoarcere la normalitatea economică. Statul nu trebuie să-i protejeze pe cei care au făcut investiții eronate. Anormalul boom s-a bazat pe credit, pe flux financiar în exces; e timpul ca pe vreme de criză, factorul uman, inovația să reușească o creștere economică adevărată, sustenabilă, durabilă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu