Comentarii la decizia CEDO

Comentarii scurte la decizia CEDO referitoare la măsura de austeritate aplicată de guvernul Boc în 2010 (minus 25% din salariile bugetarilor)

Cea mai corectă măsură era reducerea fondului de salarii prin reducerea numărului de salariați. Mai greu de contestat concedierea, în plus cei care rămâneau în sistem nu erau demotivați. Referitor la drepturi salariale, există contracte de muncă, majoritatea pe termen nelimitat. Așa cum guvernul are posibilitatea și o face de regulă, el măreste salariul an de an. Dacă cuntamul salariul din contract era fix, atunci, ar fi trebuit sa rămână constant pe durata contractului de muncă, indiferent de crestere economică, de inflație sau alte minuni. Altfel sta lucrul la acele contracte, de regulă în mediul privat sau chiar sportiv, unde contractul are puncte ferme; angajatorul trebuie să platească în orice condiții ceea ce a convenit. Problema României a fost o creștere economică nesănătoasă, bazată pe "bula imobiliară" care a facut sectorul privat să angajeze credite externe serioase (20 miliarde euro mai mult în 2008 fata de 2011). Tot criza a topit și investitiile străine, plus remiterile muncitorilor români de afară, și uite așa, alte 10 miliarde mai putin au intrat în țară. Cele 30 miliarde euro mai puțin la fluxul de capital, explică criza ce persistă la nivel de încasări bugetare, la nivel de evoluție a sectoarelor economice comerț și construcții. Paradoxal industria mai ales, dar și agricultura au performat tot mai bine, exporturile au atins 4 miliarde euro (față de 3 miliarde in 2008) în condiții economice dificile pe piața europeană; deficitul comercial e mult mai mic în 2011 față de 2008. Morala este: nu poți creste la infinit doar pe datorie și prin consum. Problema guvernanților a fost că întotdeauna au aruncat cu banii, rezultați din imprumuturi, din conjunctura economică favorabilă sau din privatizări. Și electoral au dat bani pentru salarii, pensii, ajutoare sociale; au aruncat bani pe investiții sau cheltuieli umflate pentru satisfacerea clientelei politice. Nimeni nu a incercat să facă ceva cu adevarat serios, cu efect pe termen mediu si lung. Dacă un guvern ar avea din senin 20 miliarde în plus ce ar face cu ei? Ar mări salarii și pensii să se realeagă? I-ar investi în să zicem punerea pe roate a unei agriculturi performante cu sistem de irigații, centre de prelucrare, etc.? În situatia a doua ar pierde alegerile, iar roadele, eventual, le-ar culege alții. Așa că aruncăm un pic și pe salarii, facem și ceva invesții (mai mult pentru a mulțumi clientela). Prețul ultimilor ani putea fi mult mai mare: puteam să ne marim exagerat gradul de indatorare publică guvernamentală (n-avem decat 34% mult chiar și sub media de 60% a UE), puteam deasemenea să mai vindem din avuția națională, și mă refer aici la resurse (ROMGAZ, HIDROELECTRICA, etc.). Ne doare tare prezentul, dar trebuie să avem grijă și de viitor. Iar când soluțiile sau determinarea ne lipsesc pentru a face prezentul mai bun, măcar să nu antamăm viitorul copiilor și nepoților noștri.