Pages

Meniu

sâmbătă, 10 martie 2012

Măriri venituri în an electoral




Criza României dupa 2008 a fost generată de prabușirea creditului. Practic, prin creditul cu buletinul și imensa bulă imobiliară s-a realizat creșterea economică.
România a luat măsuri de macrostabilizare dureroase. Creșterile de venituri ale salariaților și/sau pensionarilor, sunt un lucru bun pentru că există o imensă tensiune socială, exacerbată de media și de demonstrațiile lunii ianuarie. Dar procentele vehiculate sunt aiuristice pentru o economie serioasă. Am avut creștere economică în anul trecut, dar creșterea trebuie să continue. Ceea ce spune domnul Ponta e adevărat întro oarecare masură, cu cât creșterea salariilor va fi mai mare anul acesta, cu atât mai mult nu va fi loc de mărire în anul ce vine, an în care domnul Ponta se vede premier. Prin urmare, pomana lui Ungureanu, anuleaza pomana lui Ponta din anul ce vine.
Probleme USL este că a creat o așteptare uriașă populatiei, precum cea cu care era așteptată în anul 1996 guvernarea CDR. Iar dacă de la anul nu va curge lapte și miere, dezamăgirea va fi la fel de uriașă, oricât se va arunca pe greaua moștenire. Și la ce așteptari s-au creat, orice mărire de venituri sub 100% va părea o nimica toată.
În condițiile în care în ultimii 22 de ani am distrus cam tot ce aveam, am înstrăinat aproape toată avuția națională, în care am promovat necinstea, nemunca și am pus biruri pe cei tot mai puțini care trebuie să țină cât mai mulți în spate, în aceste condiții zic, fără o reconstrucție serioasă, un plan pe termen mediu și lung, plan asumat transpartinic, plan care să aibă în vedere refacerea capacităților proprii de producție, de generare de plus valoare; în afara unei astfel de noi viziuni, totul este cârpeală și nu ne poate duce departe. Eventual înainte târâș, asta dacă vor fi în Europa condiții favorabile, fapt tot mai puțin probabil, căci criza e departe de-ași fi arătat dimensiunile.
Dar timpurile sunt tot mai grăbite. Cine va avea curajul, viziunea și mai ales autoritatea morală, profesională să propună și să coaguleze o masă critică pentru reconstrucția României pe baze solide?

P.S. Măriri de salarii sau scăderea CAS? Ambele au avantaje și dezavantaje.  Prima se adresează bugetarilor, a doua e benefică tuturor. Prima e directă și vizibilă, a doua e indirectă. Dar prima e o datorie, o restanță, o recuperare a ceea ce a fost. Vom vedea ce și cum va fi.

2 comentarii:

Barbu Mateescu spunea...

Mulţumesc că m-ai pus în blogroll. Acum încep să-ţi citesc postările, sunt foarte interesante. Eu, personal, scriu destul de rar despre economie - nu am calificarea necesară - din când în când îmi mai permit o analiză statistică. Sper să nu (te) dezamăgesc şi să-ţi facă plăcere să mă citeşti.

edy buzau spunea...

Nici eu nu am calificare economica. Iar sociologia imi place de mult timp (si politologia asemeni). Iar la blogul tau am gasit analize foarte interesante, bazate pe cifre, pe logica si pe interpretari pertinente. Felicitari!