Pages

Meniu

miercuri, 5 mai 2010

Solutii iesire din criza

Soluţii reale pentru ieşirea din criza economică!

CAPITALISM TRADIŢIONAL

Ai două vaci. Vinzi una şi cumperi un taur. Cireada se înmulţeşte iar economia prosperă. Le vinzi şi ieşi la pensie cu câştigul.



COMPANIE AMERICANĂ

Ai două vaci. Vinzi una şi o forţezi pe cealaltă să producă lapte cât pentru patru. Eşti surprins când vaca moare.




COMPANIE FRANCEZĂ

Ai două vaci. Faci grevă pentru că doreşti să ai trei vaci.



COMPANIE JAPONEZĂ

Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să fie de zece ori mai mici decât o vacă obişnuită şi să producă de douăzeci de ori mai mult lapte. Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, şi le promovezi la scară globală.




COMPANIE GERMANĂ

Ai două vaci. Le reproiectezi astfel încât să trăiasca 100 de ani, să mănânce o dată pe lună şi să se mulgă singure.



COMPANIE BRITANICĂ

Ai două vaci. Amândouă sunt nebune.


COMPANIE ITALIANĂ


Ai două vaci, dar nu ştii unde sunt. Pleci în pauza de prânz.



COMPANIE RUSEASCĂ


Ai două vaci. Le numeri şi afli că ai 5 vaci. Le numeri din nou şi afli că ai 42 de vaci. Le numeri din nou şi afli că ai 12 vaci. Te opreşti din numărat vaci şi deschizi altă sticlă de vodcă.


COMPANIE ELVEŢIANĂ

Ai 5000 de vaci, dintre care nici una nu-ţi aparţine. Facturezi celorlalţi cheltuieli de depozitare.




COMPANIE INDIANĂ

Ai două vaci. Te inchini la ele.



COMPANIE CHINEZĂ

Ai două vaci. Ai 300 de oameni care le mulg. Declari şomaj zero, productivitate bovină înaltă şi arestezi reporterul care a publicat cifrele.




COMPANIE ROMÂNEASCĂ


Ai 6 vaci, costuri cât de 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, dai faliment şi dai vina pe bou.




ASOCIAŢIE FAMILIALĂ PRAHOVEANĂ


N-ai nici-o vacă. Contractezi două cu statul şi faci vilă cu fonduri U.E. pe care o declari staul. Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizată calamitată. O iei de la capăt. Ceilalţi se uită ca viţelu la poartă nouă la vila abia construită.

0 comentarii: