Despre economie și criză. Fără prejudecăți, fără încrâncere. Cât mai logic cu putință.

Despre economie și criză. Fără prejudecăți, fără încrâncere. Cât mai logic cu putință.

O misiune extrem de dificilă, de a apela la argumente întro societate în care dezbaterea este dominată de populism, de demagogie.
Cum ne-a lovit și pe noi, România, criza, nu e scopul acestei culegeri de poziții și declarații. Pe scurt, o creștere economică accelerată între anii 1999-2008, s-a transpus în măsuri sociale exagerate mai ales în anii 2007-2008. Guvernul liberal minoritar a cedat deseori santajului PSD și a acceptat orice măsură socială, astfel încât am ajuns la o frenezie fantastică de legi demagogice, că ne credeam Suedia, țara model pentru asistență socială. Inițial când s-a pus problema măririi pensiilor cu un nivel major, ministrul finanțelor Varujan Vosganian s-a opus spunând că bugetul nu permite majorarea solicitată de PSD. Apoi guvernul Tăriceanu a marșat la această propunere, dar s-a opus președintele Băsescu care a spus că fondul de pensii e in colaps. Totuși legea a trecut și s-a aplicat. S-a ajuns la legea măririi cu 50% a salariilor personalului din învățământ. S-a votat în unanimitate în Parlament, după care premierul Tăriceanu s-a repliat și a respins aplicarea legii pe motiv că nu are susținere financiară spre a o aplica. De data asta PDL și președintele Băsescu au susținut legea, alături de PSD. Legea a trecut, au trecut și alegerile parlamentare, iar noul guvern PDL-PSD nu a putut aplica legea aceasta. Criza a venit și era nevoie de măsuri anticriză.
S-a încercat înghețarea salariilor și pensiilor, s-a încercat eliminarea discrepanțelor din salarizarea bugetară, din cuantumul pensiilor. S-au încercat și alte mici măsuri. Voința politică a fost insuficientă, profesionalismul nu a avut succes, demagogia și risipa publica a continuat. România a apelat la FMI și UE pentru un împrumut financiar. S-a cumpărat astfel timp, timp în care au avut loc alegerile europarlamentare și cele preșidentiale. Ulterior și instalarea unui nou guvern.
Dintro dată, ca un șoc, realitatea i-a lovit direct în figură pe guvernanți – deficitul bugetar, diferența dintre cheltuieli și venituri nu mai poate fi susținută prin credite externe. Și întrucât mărirea TVA și a cotei unice, a impozitelor în general, ar fi lovit și mai tare în sectorul privat, cel care oricum de 18 luni plătea deja prețul crizei, s-a apelat la măsuri de limitare a cheltuielilor bugetare. Dureros pentru un sector neobișnuit să piardă, dureros și brutal pentru că însemna mutilări de salarii și pensii. În fapt s-a apelat la o măsură strict contabilă, cu efect imediat. Nu știu dăcă timpul mai avea sau nu răbdare cu noi. Alternativa ar presupune măsuri cu efect mai puțin imediate și mai puțin cuantificabile. Măsurile acestea se vor implementa cu siguranță, în orice situație: reducerea cheltuielilor de funcționare a instituțiilor, a investițiilor și serviciilor inutile, reduceri de organisme guvernamentale, reduceri de personal. Problema este că sindicatele și guvernul nu au ambele exercițiul dialogului și compromisului, a se vedea legea salarizării unice discutate aproape un an de zile și incă o lege supusă criticilor. Guvernul își are vina în a crede că, criza economică trece de la sine, își are vina în a nu reuși a stopa cheltuielile inutile, clientelismul. Orice ar propune sindicatele, nu ar avea efecte matematice asupra deficitului bugetar, iar patronatele au înțeles asta și au avansat propuneri pragmatice, parte din ele acceptate de guvern. Ce propun partidele? Și PSD și PNL resping curba de sacrificiu, PNL însă în măsurile sale liberale, acceptă că statul trebuie să-și reducă multe cheltuieli. PNL propune reduceri de taxe și impozite, PSD propune măriri de taxe și impozite, firește pentru cei bogați. Măsura PNL e bună pe termen mediu, însă pe termen scurt e discutabilă; măsura PSD e bună pe termen scurt, dar pe termen mediu e discutabilă, căci va stimula evaziunea fiscală. Probabil ar trebuie o cale de mijloc, anume imediat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare (reduceri pe termen scurt de pensii și salarii, urmate de reduceri de cheltuieli publice, de reduceri de personal bugetar) și, ulterior, progresiv, de ușurare a fiscalității.
Ce stat avem? Un stat cu prea mulți bugetari, cu unii bugetari având salarii și alte drepturi exagerat de mari, un stat cu prea mulți asistați sociali, unii cu pensii necorelate cu ceea li s-a reținut de-a lungul anilor, unii asistați sociali care au ieșit fraudulos la pensie anticipat pe caz de boala sau handicați care sunt bine sănătoși. Nu e moral și nici sănătos economic ca statul să plătească drepturi necuvenite sau exagerate în raport cu contribuția sau cu valoarea activității depuse.
O măsură interesantă în programul PNL: ca pe viitor să fie stopate derapajele deficitului bugetar.
Acestea sunt considerente de om care nu e economist, care nu are datele economice, care nu știe cât de gravă este situația economică, dacă măsurile de reducere a deficitului economic sunt necesare a fi luate imediat și oricum, sau dacă ele mai suporta o aplicare treptată, măsură care ar putea eventual înlocui reducerile de salarii și pensii cu măsuri de asanare ca: reduceri de cheltuieli materiale exagerate și de investiții inutile, reduceri de organisme guvernamentale și de număr de personal, măsuri de amelioarare a colectării bugetare și a reducerii evaziunii fiscale.
Indiferent de situație, aceste din urmă măsuri sunt necesare. E necesar și o curățare a aparatului bugetar și a asistenței sociale, de toate exagerările și chestiunile imorale.
Și, o susținere a mediului privat, a performanței, a competivității, o relaxare fiscală ulterioară acestor măsuri imediate care să relanseze mediul privat spre a relua creșterea economică serioasă, sustenabilă, creștere care ulterior va absorbi și somajul inerent generat de măsurile de austeritate.