Azi sau mâine

Prezent sau viitor, este o dilemă ce frământă omenirea de secole, dar una accentuată de ultimii zeci de ani. Statele lumii sunt mai îndatorate ca niciodată.

http://www.profit.ro/stiri/economie/datoriile-au-ajuns-la-un-nou-record-la-nivel-global-de-peste-3-ori-mai-mari-decat-pib-ul-intregii-lumi-16469074

Statele lumii, de zeci de ani, trăiesc mai bine azi decât și-ar putea-o permite, pe baza datoriilor, pe spatele generațiilor viitoare. Firește, aceste datorii sunt tot mai greu suportabile azi, prin dobânzile împovărătoare; cât despre viitor, puțini sunt preocupați de el. Există o suveică a pasării spre viitor a nivelului de trai azi, politicienii promit peste putințe, se împrumută pentru a acoperi o parte din promisiuni, fără a informa onest publicul, acesta se lasă sedus de mirajul creșterii bunăstării fără a cerceta și înțelege cauzele și ajunge să ceară mai mult, iar de aici ciclul se reia iar și iar; toți actorii, politicienii mai ales, dar și popor, sperând ca schema gen Caritas să nu sfârșească la ei.

Cred că România are azi două mari probleme, care ambele au legătură atât cu prezentul, cât și cu viitorul. E vorba de infrastructură și sistemul de pensii.

Infrastructura e imperios necesară, avem nevoie de șosele și autostrăzi, de spitale, școli, sistem de irigații, de căi ferate, etc. Infrastructura este unul din pilonii dezvoltării, el conduce la progres și bunăstare. Se poate observa că avem două Românii, una prosperă, alta subdezvoltată, iar principala cauza e accesul sau nu la infrastructură modernă. O infrastructură modernă atrage investitori, iar investițiile vor duce la dezvoltarea întregii Românii, vor apărea mai multe locuri de muncă, mai calificate, mai bine plătite; concurența pe piața muncii va duce și la creșterea celorlalte salarii; doar din pixul salariului minim, nivelul de trai nu va crește niciodată, inegalitatea socială se va accentua. Pe de altă parte, România a cheltuit sume importante pe investiții publice, dar ineficient. Când baza infrastructurii va fi realizată, România va putea scădea procentele alocate acestui capitol bugetar. Paradoxul: avem puțini bani pentru salarii și pensii pentru că trebuie să facem investiții, dar cu cât amânăm mai mult investițiile, cu atât amânăm bunăstarea.

Sistemul de pensii ne apasă azi, nu pot fi acoperite pensiile de generația de azi prin Fondul de pensii și atunci sunt necesari bani din bugetul de stat. Așa cum arătat anterior, ne împrumutăm că să acoperim banii de pensii; în loc de dezvoltare și chiar de bunăstare azi, ne chinuim să menținem un sistem de pensii ce funcționează ca o schemă piramidală cu o bază inversată (din cauze demografice). Întârziind dezvoltarea, agravăm și situația sistemului de pensii, care are o gravă problemă în jurul anului 2030 când practic, în cel mai fericit caz, pensia se va reduce la jumătate (”generația decrețeilor” și impactul lor demografic și economic). Suplimentar, vor mai apărea probleme cu pensionarii proveniți din imigranții ultimilor zeci de ani. În loc să găsim soluții pentru viitor, nu facem decât să-i aruncăm tot mai mulți bolovani în cârcă.

http://www.consiliulfiscal.ro/prezentare_ionut-nov-2016.pdf

Autostrăzile ar fi gata în 15 sau 20 de ani, după cum se mișcă principalele 2 partide politice, dar asta e o diferența de detaliu, atât timp cât ele ar putea fi făcute în 5 ani, de exemplu. Investițiile publice sunt cele din care se poate ajusta la nevoie, ca să se rezolve problemele bugetului; o altă varianta ar fi, că pur și simplu, partidele doresc să păstreze cât mai mulți oameni dependenți si manipulabili.

Anumite politici pot avea succes pe termen scurt, însă pe termen lung doar politicile bazate pe investiții reușesc, fără a uita de educație.
http://www.stiripesurse.ro/economia-lui-ponta-i-economia-lui-dragnea_1172720.html
Pentru a înțelege modele economice de creștere prin consum, respectiv prin investiții, se poate face o paralelă cu povestea celor trei purceluși (casa de paie versus casa de piatră).
http://andilandi.ro/amintiri-dintr-o-altfel-de-copilarie/basme-si-povesti/cei-trei-purcelusi/

Drumul spre iad e pavat uneori de bune intenții, e un proverb clasic. Așa și programul PSD de industrializare. România are oricum mai mult sector de industrie decât media europeană, dacă e să vorbim de tendință și modele. România, indiferent de cine a fost condusă, nu a fost în stare să găsească câțiva manageri performanți pentru societățile sale de stat care i-au mai rămas în portofoliu (exemple ca Oltchim, CFR Marfă, Tarom, CN Poșta Română care de ani buni se mențin ca găuri negre pentru bugetul României); când a recurs la manageri privați, uneori străini, aceștia au fost repede îndepărtați, pentru că deranjau. Acum, PSD își propune să capitalizeze și eficientizeze acele firme, ba chiar să facă fabrici noi de stat. De unde atâția manageri profesioniști, corecți? Sau poate există 50-100 manageri de acest fel, de care n-a aflat nimeni și care sunt dispuși să reindustrializeze România. Orice fabrică nouă, de la zero, presupune costuri inițiale, plus ulterior câțiva ani buni de pierderi, până va reuși să facă profit. Când se vor amortiza costurile, acoperi datoriile și dobânzile aferente, când vor produce ele suficient profit ca să ajungă și pentru investiții publice (infrastructură). Cine decide ce gen de fabrică și mai ales de afacere e viabil, unde va fi construită? Nu cumva tot politicul, baronii locali? Tot acest proces de industrializare presupune credite, deci îndatorare a statului român; în plus vom garanta cu active și societăți strategice din domeniul resurselor (energie, gaze, etc.).
Un eșec previzibil al reindustrializării e un risc imens. Cu intenții bune de bunăstare și progres înscrise ca slogan, România riscă să devină nu o Grecie falită, ci poate chiar o Venezuelă.

Apropo de bugetul miracol presupus de programul de guvernare, scriam anterior că acesta ar presupune datorii publice suplimentare de 30 miliarde euro în următorii 2 ani; că pericolul există, o demonstrează analiza tehnică a domnului Cristian Tudorescu.

În scenariul optimist: