La suprafața economiei se vede o liniște aparentă. Dar ce vârtejuri pândesc în adâncuri?!
Creditele în economie scad, mai ales cele imobiliare, efect al legii dării în plată dar și a semnalelor economice îngrijorătoare.
”Din cauza faptului că a apărut posibilitatea pentru un debitor să dea în plată casa, există o reticenţă justificată din partea băncilor în a da credite noi. În primul rând a avut loc o creştere a avansului din partea multor bănci şi atunci creditul este mai puţin accesibil clienţilor. Deci există o restrângere a cererii din acest motiv. Iar pe de altă parte, pentru că nu ştim ce altă variantă a acestei legi va apărea în viitor“, a declarat Mihai Bogza (presedintele consiliului de administratie la Bancpost) la emisiunea de business ZF Live.
Tot domnul Bogza adaugă: „Am început să fim mai prudenţi la acordarea creditelor. Am avut în timpul crizei o experienţă pe care nu o avusesem înainte: insolvenţele masive din economie. Economia are nişte indicatori care arată bine, dar are şi nişte indicatori care semnalează pericol. Băncile reacţionează la lucrul acesta. După experienţa negativă din 2008, băncile au început să fie mai atente la astfel de semnale.“
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/video-zf-live-bogza-presedintele-bancpost-am-inceput-sa-fim-mai-prudenti-la-acordarea-creditelor-avem-legea-darii-in-plata-dar-si-semnale-ingrijoratoare-care-vin-din-economie-15539634
Premierul exprimă prudență economică în actualul context geo-politic și economic:
”Aceste evenimente (Brexit şi atentatele din UE – n.red.) au un impact imediat pentru că creează incertitudine şi ştiţi că pe pieţele financiare cel mai periculos lucru este incertitudinea, ceea ce creează volatilitate pe pieţe şi asta poate să aibă un impact asupra predictibilităţii în economie. Aceste lucruri pot să aibă un impact şi asupra economiei României prin gradul de incertitudine pe care îl creează şi acest grad de incertitudine depinde şi de viteza, de rapiditatea cu care liderii politici sunt în măsură să ia decizii după astfel de evenimente”
http://www.zf.ro/eveniment/premierul-ciolos-sa-nu-adaugam-la-brexit-si-atentate-incertitudini-interne-care-ne-pot-lovi-economia-15539674
Veniturile bugetului nu mai arată la fel de bine precum anul trecut, dar încă sunt peste nivelul prognozat. La fel și deficitul bugetar este sub control (0,5% pe semestrul I față de 1,9% programat). Deficitul bugetar e încă mic deoarece se manifestă același ritm slab al investițiilor, precum și al atragerii de fonduri europene. Investițiile sunt peste nivelul anului trecut cu 15%, dar încă foarte jos, fie datorită unei incapacități administrative, fie ca o măsură de a ține control pe deficit și unde e mai simplu să faci economie decât la investiții, nu? Pe de altă parte, nivelul scăzut al atragerii de fonduri europene arată iar că noul ciclu bugetar al UE ne-a prins iar cu lecțiile nefăcute.
http://www.zf.ro/eveniment/cvasiintreruperea-fluxului-de-fonduri-de-la-ue-da-peste-cap-veniturile-bugetului-la-sase-luni-din-2016-15539662
https://logec.ro/executia-bugetara-la-jumatatea-anului/
Conform redactorului Marin Pană, execuția bugetară la 6 luni confirmă nesustenabilitatea diminuării semnificative a fiscalității, simultan cu stimularea consumului prin majorări salariale.
România alocă puțini bani pentru educație și sănătate (ca procente din PIB), iar asta îi afectează inclusiv viitorul. În ultimii 26 de ani, prioritățile nu au depășit stadiul declarațiilor de intenții frumoase dar goale de substanță.
Ultimul loc în UE la educație..antepenultimii la sănătate..
- comunitățile locale
- protecția mediului
- ordine publică și securitate
- economie și cultură/religie
Suntem pe locul 2 în UE la investiții, dar eficiența lor e redusă.
mai redusă chiar și decât la colegele din zonă.
România alocă sume mari pe investiții dar și nevoia de infrastructură este infinit mai mare. Țările occidentale și-au rezolvat de mult această problemă, deci nu-i putem lua reper de alocare bugetară.
În plus, toate aceste procente PIB sunt din venituri bugetare mult mai mici față de media europeană, venituri care vor scădea încă și mai mult în 2017 (efect al relaxării fiscale).
Dacă am colecta la nivel mediu european, dacă am stabili cu adevărat prioritățile spre educație, sănătate, investiții în infrastructură, dacă am cheltui eficient, atunci România ar avea un alt viitor.
Iar numărul bugetarilor/raportat la numărul salariaților continuă să crească până la 30% situându-ne în grupul țărilor nordice (modelul suedez de economie socială de piață).
După un studiu FMI migrația forței de muncă a prejudiciat țările din estul european cu 0,6-0,9% PIB anual, un total de cca 7% PIB în perioada 1990-2012, România fiind una din țările cu cea mai mare migrație.
http://cursdeguvernare.ro/experti-fmi-migratia-fortei-de-munca-a-prejudiciat-statele-din-europa-centrala-si-de-est-de-circa-7-puncte-procentuale-din-cresterea-pib.html
Sistemul bancar european are mari probleme (Italia, Spania, Franța și chiar Germania!); precedentul Cipru e admis ca legal de către Curtea Europeană de Justiție, deci confiscarea de până la 90% a depozitelor bancare e un fapt acceptabil juridic (se consideră că deponenții devin acționari și participă la pierderile băncii). Deci, cei cu bani mulți trebuie să aibă grija mare unde țin banii (în mai multe locuri și în mai multe instrumente de economisire multiplă), mai ales ca o altă criză economică poate reapare oricând, iar România ultimilor ani a făcut tot posibilul să o dubleze cu una internă. Există filiale ale unor bănci străine care nu participă la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, dar participă la scheme similare de garantare în țările de origine.
http://www.dcnews.ro/urgia-vine-din-banci_511621.html
http://www.capital.ro/zeci-de-mii-de-romani-au-depozite-negarantate-risca-sa-piarda-banii-daca-banca-da-faliment.html
România a recuperat la nivelul de trai în comparație cu UE; după datele Eurostat, România a crescut cu 50% în ultimii 10 ani!! Creșterea nu s-a oprit în anii de criză economică, cei mai buni ani din 2008 încoace fiind cei din perioada 2010-2012, anii maximi ai austerității economice, nu?!
http://cursdeguvernare.ro/nivelul-de-trai-din-romania-la-57-din-media-ue-cheia-cresterii-in-romania-si-in-celelalte-state-din-est.html
Dar cine produce deficit comercial României? Cu piața liberă și aderarea la UE, naționaliștii ar arată cu degetul spre Vest, dar deficit avem cu Germania (cam fiecare țară are deficit comercial cu motorul economic al Europei), în schimb avem excedente cu alte țări grele ale Occidentului: Marea Britanie, Franța și SUA (prin urmare teoria unora nu se confirmă în practică). În plus, două țări cu care avem deficite importante sunt Ungaria și Polonia, ceea ce infirmă încă o dată teoria ”transformării în piață de desfacere” a României spre beneficiul capitaliștilor din Vest. Iar deficitul cu Ungaria e spectaculos deoarece îl depășește pe cel cu Germania și provine de la o țară totuși mică, chiar raportat la România!
http://cursdeguvernare.ro/cine-ne-produce-deficitul-comercial.html
PIB-ul se umflă artificial (din creșterea consumului și a salariilor), deficitul bugetar crește periculos, iar corecția dureroasă la realitate e inevitabilă crede redactorul Marin Pană (și nu departe zic eu!):
”Partea cea mai îngrijorătoare din această spirală consumistă care se va sfârși inevitabil prin ajustări dureroase (în raport cu așteptările populației) și restabilirea echilibrelor macroeconomice pe un alt palier este că nimeni nu reacționează (tehnocrat) la aceste semnale de supraîncălzire a economiei, care tocmai trece în ritm susținut de la deficit de cerere la excedent. Adică de la o extremă la alta.”
Ce se poate face? Ținând cont de contextul preelectoral, mai nimic. Și cine ar putea-o face? Cam nimeni, reiese din opinia aceluiași analist.
”Cu ochii la alegerile din toamnă, unii nu înțeleg iar alții se prefac că nu pricep sau nu contează. Desigur, ar fi o luptă asimetrică, în care zgomotul abordărilor simpliste și populiste ar copleși sobrietatea avertismentelor de punere în acord a întinderii consumului cu plapuma producției. Soluția de asumare a educației financiare și a măsurilor solide pe termen lung se prefigurează dăunătoare pentru cine se încumetă, dar trebuie făcut ceva. România îndreaptă cu precizie matematică oiștea spre gard”.
http://cursdeguvernare.ro/termenii-unei-ecuatii-periculoase-comertul-la-18-cresterea-la-4-productivitatea-la-17.html
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu