Se discuta intens despre tratatul fiscal. Despre noi reguli, despre echilibre bugetare, despre control. Europa își caută o cale de ieșire din criză sau poate numai de traversare a crizei. Se încearcă salvarea euro și implicit a construcției Uniunii Europene.
Cum s-a ajuns aici? Câtă vină au guvernele? Dar instituțiile financiare/băncile?
Bancile își urmaresc profiturile întotdeauna. Chiar și cand ele ar trebui să scadă, bancherii avizi după bonusuri de performanță fac prostii. Nota de plată o platește contribuabilul, căci căderea unui banci are efect de domino. Banca centrală trebuie să supravegheze corecta funcționare a unei bănci.
Cine nu riscă, nu câștigă, așa că băncile se prind în hora bulelor imobiliare din care au de câștigat inițial.
Și politicianul își urmărește profitul electoral (cu excepțiile rare ale oamenilor de stat responsabili). Dacă toate aceste speculații financiare aduc guvernului venituri suplimentare, politicianul întoarce banii spre țintele sale electorale. Pe un astfel de politician nu-l interesează decat ziua de azi. Ziua de mâine e prea îndepărtată de el și oricum nu e responsabilitatea lui.
Cine nu riscă, nu câștigă, așa că băncile se prind în hora bulelor imobiliare din care au de câștigat inițial.
Și politicianul își urmărește profitul electoral (cu excepțiile rare ale oamenilor de stat responsabili). Dacă toate aceste speculații financiare aduc guvernului venituri suplimentare, politicianul întoarce banii spre țintele sale electorale. Pe un astfel de politician nu-l interesează decat ziua de azi. Ziua de mâine e prea îndepărtată de el și oricum nu e responsabilitatea lui.
Tratatul e un lucru bun pentru statele și politicienii ce nu sunt și nu pot fi responsabili. Pentru statele și politicienii responsabili tratatul mai mult îi încurcă decît îi ajută. Nu neapărat deficitele conduc la criză. Ci mai degrabă fluctuația de venituri și creșterea neîncetată a cheltuielilor. Nu o datoria publică mare conduce la faliment, ci deficitele comerciale și expunerea la riscuri.
Citeam recent un articol din anul 2008, înainte de criză, în care se vorbea de criza ce va veni, iar România era în eșalonul 2 de țări ce vor falimenta.
De fapt, România ultimelor ani putea fi în una din următoarele ipostaze: - 5% în afara crizei și pe creștere economică; 20% în criză dar stabilă; 75% în faliment.
Lumea este la inceput de iarna a crizei (cf. teoriei lui Kondratiev), iar iarna e lungă (de regula 20 de ani) și raul înca nu s-a manifestat pe deplin: pot urma falimente de țări, conflicte militare, etc.
Supraviețuirea s-ar putea sa fie un cuvânt tot mai dorit. Vom vedea ce va fi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu