Privatizarea

"Privatizarea ucide" era scris pe un panou în piața Universității. Asta mă determină să comentez.

Privatizarea nu ucide. Privatizarea resurselor, a energiei, da, poate ucide viitorul.

În România s-a trecut de la sloganul feseniștilor "nu ne vindem țara", la "o vindem dacă iese comision". Privatizarea a fost rentabilă pentru guvernanți: și-au scos comision, iar din banii obținuți din privatizare au scos foloase electorale. De la mic la mare, toți au câștigat pe termen scurt, numai România a pierdut pe termen mediu și lung. Am vândut "găurile negre", unele devenind ulterior rentabile (multe dintre ele fiind intenționat conduse în paguba prin management defectuos, căpușare, etc.). Am vândut și afaceri rentabile. Dar cel mai grav am vândut resurse precum la privatizarea PETROM sau platforma din Marea Neagră. Pentru resurse natuale energetice, s-au făcut războaie și se vor mai face. Numai noi ca țară le-am cedat (aproape gratis). În ultimii ani, privatizările s-au stopat. Urmeaza, se pare, o altă tranșă de privatizări. În domeniul energetic, privatizări de pachete de acțiuni minoritare ar putea fi acceptabil. În niciun caz cedarea pachetului majoritar în aceste firme. Privatizările aduc azi bani, dar mâine statul nu pierde surse importante de venituri. Privatizările din energie conduc la pierderea controlului pe această piață vitală și reprezintă acțiuni ce contravin siguranței naționale.

Privatizarea nu ucide. Secătuiște uneori venituri viitoare, întreține o iluzie prezentă care se topește repede. Există și privatizări de succes. Totuși, după 21 de ani de post-comunism, România are azi cel mai redus sector de stat din Uniunea Europeană, deși alte state au tradiții vechi și continue de capitalism. Concluzia este că statul român a făcut exces de zel în privatizare, urmarea fiind diminuarea veniturilor viitoare. Iar în vremuri de criză România este implicit mai vulnerabilă economic.