Capitalism versus socialism
Aproape unanim s-a spus și se mai spune că avem capitalism în Occident, că socialism avem în țările comuniste. Se mai susține că primul este de dreapta, iar al doilea de stânga.
Și totuși, cum stau cu adevărat lucrurile.
Esența capitalismului este capitalul, adică economisirea. Iar ca pas 2, este investiția.
Esența socialismului este redistribuirea, cheltuirea banilor de către statul atotștiutor, părinte al cetățenilor.
Ce se întămplă în lume?
SUA post-stindardul capitalismului de sute de ani este o țară care trăiește pe credit și încă mai bine decât îi permite propria evoluție economică. Este o țară care are programe sociale extrem de generoase și costisitoare care atârnă greu la pasivul bugetar și care indirect au condus spre bula imobiliară. În SUA a fost mare dezbatere asupra aprobării depășirii limitei de 100% din PIB a datoriei publice. Nimic nu ne face să credem că pe viitor nu se va pune depășirea altor praguri simbolice de îndatorare. A trăi bine pe spatele generațiilor viitoare nu este o soluție!
China este asimilată unei țări comuniste sau o țară cu un regim politic (comunist) și două sisteme economice (comunist și capitalist). China este o țară cu o rată uriașă de economisire, ajungând unul din primii creditori ai SUA și Europei! China este o țară care face investiții uriașe în infrastructură, în economie (s-au construit autostrăzi pe care nu circulă mai nimeni sau orașe întregi nelocuite!). Este China mai degrabă capitalistă, iar SUA o țară socialistă. De curând oficiali chinezi îngrijorați de soarta SUA (adică a banilor împrumutați sau investiți acolo care s-ar putea devaloriza!), au atras atenția SUA să nu mai traiască mai bine decât le permite buzunarul și să nu mai aibă programe sociale atât de generoase! Să te crucești nu alta!
Viitorul este al țărilor care economisesc, al țărilor care investesc inteligent, al țărilor cumpătate economic. Dacă țările occidentale au preferat să crească artificial nivelul de trai pe credit întro perioadă în care lumii îi zâmbea mirajul socialist e de înțeles până la un punct. Dar a rostogoli mereu spre viitor e calea care le-a facut viață ușoară politicienilor democrați, dar care duce finalmente întro fundătură. Democrația presupune responsabilitate, creditul te face mai puțin performant economic, mai dispus la risipă. Nota de plată vine mereu implacabil (vezi Grecia), iar pacea socială nu poate fi mereu cumpărată pe soarta generațiilor următoare.
China nu e țara totuși perfectă căci ea face multe investiții fără rost neavând o piață internă solidă. Este o țară cu salarii infime, cu discrepanțe sociale uriașe (indicele Gini al decalajelor dintre bogat și sărac este mai mare aici chiar decât în SUA sau România, țări zise capitaliste). Nu pot totuși să nu-mi închipui cum o China devenită democratică peste noapte ar ajunge rapid din creditoare în debitoare, pentru că primul impuls al unor guvernanți democrați (adică socialiști) ar fi redistribuirea avuției naționale pentru câștiguri electorale.
Problema democrației și perpetua sa provocare este cum să împace bunăstarea și pacea socială cu performanța politică a celor ce guvernează. Calea ușoară o știm, am văzut și-n România ultimelor două decenii. Mai devreme sau mai târziu resursele se vor termina, creditele vor apăsa tot mai greu, iar antiperformanța economică nu va mai putea fi ascunsă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu