Semne

Rata de angajare T2 2014 față de T2 2013 arată -3,1% .

Încă o încetinire de viteză? Sau e chiar mers înapoi? Știrile economice adevărate se află de la EUROSTAT. Dacă vreți știri optimiste urmăriți INS sau ascultați guvernanții. Deci, cei mai tari din Europa, dar la negativ, la pierdere de locuri de muncă. Politica de taxe peste taxe și ioc investiții își arată efectele. Iar afluxul de pomeni electorale îl plătim,ca întotdeauna, prin taxe în anul ce vine.

Detalii: aici și aici

Trimestrul 3 2014 va consemna foarte probabil o scădere față de T3 2013, deci nu vom mai putea spune că am scăzut viteza (economiei) față de anul trecut (așa cum s-a afirmat pentru T2 2014). T3 2014 ar putea fi mai mare decât T2 2014, asta însemnând ieșirea din recesiune (tehnică, economică). Numai că semnele sunt surprinzătoare și este foarte posibil că acest guvern să reușească imposibilul: al treilea trimestru de cădere economică (cum nu se poate mai rău pentru campania electorală, deși opoziția nu știe să profite de această situație, iar electoratul este condus pe alte teme, care nu au legătură cu agenda sa).

După Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania (cel care a descoperit primul recesiunea pe care INS a ascuns-o de știința noastră), în luna iulie (prima a trimestrului 3) economia a continuat să pice, fapt ce poate, dacă nu se întoarce evoluția, să conducă la un nou trimestru negativ. Astfel: industria a scăzut cu 5,7%, iar comerțul cu amănuntul a scăzut cu 6,3%. Același analist estimează scăderea exporturilor în 2015 și creșterea importurilor în 2015.

Detalii: aici 

Semnele negre se înmulțesc. Numai că românii, în campanie electorală mai ales, nu vor să audă decât promisiuni optimiste, eventual să primească pe loc și un mic avans din acele promisiuni. Și, după cât au primit azi ceva (generic numit pomeni electorale), cu atât mai mult vor primi noi taxe în 2015 și implicit o scădere a nivelului de trai. Zâmbiți azi, mâine va fi mai rău! Și, cum se spune: "de moarte și de taxe nu poți scăpa" (deși e o chestiune morbidă, încă de anul trecut s-a propus și o taxă pe moarte; deci moartea, cu sau fără taxă, tot reprezintă un fapt ce, dincolo de tristețe, produce o gaură în bugetul urmașilor).

UPDATE
Recesiunea va continua, economia se afundă. Dar ce contează când mai păcălim niște votanți să pună ștampila. În final, pierdem cu toții, nota de plată vine anul viitor. S-ar putea, nu e prima oară, ca alții să deconteze erorile acestui an economic (așa e istoria uneori: jucăușă).
O spune și explică clar și realizatorul tv Moise Guran. Detalii: aici 

Balanța comercială, nivelul de trai și criza

Înainte de 1989, economia centralizată, planificată, etatizată, reușea oare să exporte mai mult decât să importe? Răspunsul e NU! deși nouă ni se părea a nu fi așa (efectul de iluzie funcționa bine când nu aveai acces la informații).

România a cunoscut deficite comerciale și-n anii 60-89, cu excepția conjuncturală a unor ani după 1981, când Ceaușescu s-a încăpățânat să plătească datoria externă, indiferent de costuri sociale sau economice, reducând importurile și mărind exporturile a orice putea aduce valută țării.

Chiar dacă exporturile erau îndreptate spre țări socialiste sau din lumea a treia sau zona arabă, totuși exista o preocupare evidentă spre export. Se exporta orice: de la alimente până la tehnologie. Prăbușirea blocului comunist a schimbat regulile jocului.

În ultimii 25 de ani, economia s-a privatizat în marea ei parte, iar statul a renunțat să mai aibă un plan în politica de export. Politicienii au dat drumul pieței, fiind o afacere profitabilă pentru inițiații vechiului și noului regim să deruleze importuri. Piața internă avidă de consum după 50 de ani închidere, populația cu resurse financiare neutilizate în epoca ceaușistă finală (când banii erau în exces față de existența bunurilor și mărfurilor).

Cum am stat cu deficitul comercial după 1989? În general rău, ca să stăm maxim de rău tocmai în anii de boom economic. 

Deloc întâmplător acest boom a fost denumit imobiliar, fiind o bulă de consum. Iar românii cheltuind mereu mai mult decât produceau și în general produse de import, simțeau și o creștere a nivelului de trai întrun ritm amețitor. Părea că singura soluție viabilă a creșterii economice este  să iei credite și să faci consum. Acestă schemă piramidală Ponzi nu putea fi decât temporară și nu putea decât să conducă la criză economică (că declanșarea ei s-a suprapus uneia mondiale nu a fost decât un factor agravant, dar criza româneasca era în sine inevitabilă).

Despre cum a evoluat România pe baza acestor deficite comerciale am mai scris deja. Deficitele comerciale ante-89 au condus la industrializarea țării, la crearea de locuri de muncă; deficitele comerciale post-89 au condus la economie de consum, la dezindustrializare și șomaj.

Cum stăm azi? Datele pe primele 7 luni arată un deficit comercial în creștere, adică importurile sunt mai mari decât exporturile.

Știm că exporturile merg foarte bine pe zona UE, pe sectorul mașini și echipamente.

Dar importurile ce contribuie negativ la balanța comercială sunt cele din chimie și petrochimie.

Priviți:

Cândva, tocmai aceste sectoare erau cele ce aduceau beneficii importante economiei socialiste. Problemele acestor sectoare provin din fenomenul de privatizare, din lipsa retehnologizării acestor firme, din neadaptarea la piață concurențială a celor rămase în activitate.

Pentru perioada imediată, trebuie luate acele măsuri care să mențină exporturile în zona construcțiilor de mașini și care să reducă efectul negativ al importurilor din zona chimiei și petrochimiei.

Risipa și hoția afectează România, dintotdeauna. Dacă înainte de 89 nu se fura (cu mici și rare excepții!), se risipea în multe proiecte grandomane. După 89 a precumpănit hoția, distrugerea intreprinderilor de stat, sifonarea banului public, inflația, etc.

Ca efect, creșterea nivelului de trai a fost modestă, chiar și înainte de 1989. 

Din grafic, analistul Dan Popa a eliminat perioada 1992-2005 pentru că era distorsionată de inflație.

După 1989, în 24 de ani s-a reușit o creștere cu 28% a nivelului de trai, adică 1% pe an. Infim!

Și repartiția veniturilor între bogați și săraci a evoluat în ultimii 25 de ani. Evident în direcția creșterii polarizării sociale.

Unii vor crede că boomul economic al anilor 2000-2008 a făcut bine, a adus bunăstare, dar ce păcat că a venit criza economică.

Adevărul e tocmai altul. În perioada de boom (nesănătoasă am demonstrat), băieții deștepti (nu din energie ci din finanțe de data aceasta) au fost primii lângă robinetul tipăririi de bani, primii care au ajuns la fluxul financiar extern.

Și tot ei au putut profita primii cumpărând active, speculându-le ulterior, iar ultimii veniți au sfârșit ca în criză să-și poată plăti extravaganțele economice.

Pentru ai salva pe oamenii deștepti, politicienii și statul vor taxe mai mari de la popor, vor scheme prin care averile lor să nu dezumfle (de aici tot avem acțiuni gen: prima casă, prima mașină, etc.). Intervenția statului frânează corecția prețurilor activelor și apără interesele economice ale unui grup care a profitat de boom-ul economic. Iar o economie de piață ar trebuie să fie lăsată liberă în ași face corecțiile necesare.

Criza în fapt este o întoarcere la normalitatea economică. Statul nu trebuie să-i protejeze pe cei care au făcut investiții eronate. Anormalul boom s-a bazat pe credit, pe flux financiar în exces; e timpul ca  pe vreme de criză, factorul uman, inovația să reușească o creștere economică adevărată, sustenabilă, durabilă.

Creșterea economică, între mituri și realități

Economia merge înfrânată. Cauzele au mai fost analizate. Investițiile reduse, atât cele publice, cât și cele private. Cele publice, din rațiuni de încadrare în deficit, de creare spațiu fiscal pentru măsuri electorale și chiar și din mentalitatea socialistă; cele private ca efect al noilor taxe: acciza suplimentară pe combustibil, taxa pe stâlp.

Investiții la minim istoric

Faptul că investițiile au coborât la nivelul cel mai de jos (egal cu anul 2011) e un motiv de îngrijorare. Socoteala guvernului: nu mai investim noi statul că o va face sectorul privat, s-a dovedit complet eronată (după ce acesta a fost supra-împovărat fiscal).

Investițiile creează noi locuri de muncă, angrenează economia și dau semnale că economia e vie, că există încredere în viitor. Investițiile nu implică sau conduc obligatoriu la creștere economică (mai ales ca noi românii am fost obișnuiți să vedem investiții deseori complet neinspirate, ca să folosesc un termen blajin). Dar cu investiții reduse și cu taxe sporite, e aproape garantat eșecul economic. Creditul e bun și util dacă e folosit pentru a genera plusvaloare economică li dacă nu produce o îndatorare excesivă (am văzut în faza a doua a crizei economice ce probleme au fost cu acele țări excesiv îndatorate față de puterea lor economică).

Analistul economic Bogdan Glăvan demontează miturile creșterii economice în corelație cu relansarea creditării și cu creșterea investițiilor publice.

Credit privat în scădere

Investiții publice în scădere

Concluzia, la care subscriu:

"o economie sănătoasă nu are nevoie nici de credit ieftin, nici de cheltuieli publice. Acestea sunt, de fapt, exact virușii care o infectează, cauzele crizei economice. Pentru a crește economia are nevoie de libertate, de impozite cât mai mici, de concurență cât mai multă, de o ierarhie corectă a elitelor. Cum altfel să stimulăm creativitatea, inovarea, productivitatea, acumularea de bogăție?!"

Au încetinit sectoarele: agricultură, industrie, construcții și, surprinzător, comerț. Cu toată politica de stimulare a consumului, comerțul a scăzut cu 4,3% în trimestrul al II-lea și mai mult, indicele de preț a crescut cu 7,4%. 

Comerțul în structura de formare a PIB

Stimularea artificială, nebazată pe productivitate și creștere economică sănătoasă, nu poate decât eșua în a genera efect asupra puterii reale de cumpărare (majoritatea noilor locuri de muncă create de economie au fost în sectoare prost plătite).

Distribuția locurilor de muncă create de economie

Frâna de motor

De ce s-a încetinit motorul (adică de ce am ajuns în recesiune tehnică, după două trimestre de cădere economică)? Multi analiști au concis, pe baza cifrelor, că nerealizările din sectorul investițiilor publice de stat, dar și private, au condus la scăderea economică. Premierul recunoaște nerealizările, dar are și o explicație: DNA e de vină (e ca și cum ar zice Băsescu, nu?). Dar vom recupera și vom cheltui imediat pe cât ne permite deficitul bugetar convenit,  anunță tot premierul, în ciuda fricii de DNA a funcționarilor de care s-a făcut referire.

De fapt, s-au tăiat bani din investiții (că acolo nu plânge nimeni) pentru încadrarea în deficitul electoral și s-a creat astfel un spațiu fiscal pentru măsuri electorale imediate: "electorata", amnistia fiscală, reducerea CAS și ce mai urmează. Nu pentru investiții, că nu aduce voturi imediate, doar ceva locuri de muncă, dar acelea în sectorul privat (neatractiv spațiu electoral pentru un guvern socialist).

Despre unele am mai vorbit. Am afirmat că "electorata" e o păcăleală, că reducerea CAS a fost demult anulată de celelalte măsuri de suprataxare: acciza suplimentară pe combustibil, taxa pe stâlp și creșterea salariului minim.

Și totuși "electorata" nici nu e necesară, realitatea arată o scădere drastică în 2014 a restanțelor la creditele bancare.

Prin urmare, guvernul ar trebuia mai degrabă să se "laude" că romanii o duc mai bine și nu au nevoie de mărinimia guvernului (care mai mult îi încurcă). Dar ce utilitate publică ar avea un guvern socialist dacă oamenii nu au nevoie de el, de măsurile lui sociale? Neîntâmplător, întro țară în care bunăstarea crește, electoratul înclină spre dreapta, iar cetățenii acesteia se simt tot mai puțin dependenți de stat.

Rezultă de aici oare că economia o duce mai bine și că beneficiile creșterii economice ajung și la cetățeni? Nici vorbă! Întro economie de piață, capitalistă, concurențială, un indicator important e natalitatea firmelor, adică numărul înmatriculărilor de noi companii. Ori acest număr a înregistrat o scădere de 24% în 2014 față de perioada similară din 2013.

Ca o țară de tranziție (lunga de 25 de ani!) la un capitalism funcțional, ar fi trebuit să avem o natalitate a firmelor mai mare decât a altor țări îmbătrânite de atâta amar de capitalism, dar suntem sub media Uniunii Europene la acest indicator definitoriu pentru dinamismul economic.

Economia merge cu frână de motor sau oare merge în marșarier? Indiferent de nuanțe, realitatea azi nu ne zâmbește și mai ales, viitorul apropriat pare a fi tot mai incert.

Optimismul și realitatea

Optimismul uman e o caracteristică esențială și deseori un lucru pozitiv. Optimismul îi dă omului imbolduri și energii suplimentare în viața de zi cu zi și în atingerea unor obiective specifice. Optimismul are și nu are legătură cu realitatea. Realitatea nu e accesibilă ca înțeles profund fiecăruia, căci pentru a cunoaște și a înțelege realitatea de azi trebuie să te raportezi la anumiți indicatori cât mai corecți, o raportare cât mai obiectivă cu putință. Dar oamenii de regulă sunt superficiali, iau din realitate doar stratul care le convine sau cel care le iese mai ușor în evidență. Optimismul se cultivă, are și radăcini care țin de educație, de istorie, etc. De multe ori, din păcate, realitatea e depășită de aparențe, deseori întreținute și manipulate propagandistic.

Un studiu interesant al The Nielsen Company relevă că optismul românilor a crescut în trimestrul II 2014 (vezi aici).

Un alt studiu al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, relevă același optimism în creștere: 30% din subiecți cred că anul viitor o vor duce mai bine. Asta, deși paradoxal, 33% declară că duc mai rău decât anul trecut și doar 18% declară că o duc mai bine. Cum raportul e aproximativ 2 la 1, asta înseamnă că, în ultimul an, pentru un român care o duce mai bine, alți doi români o duce mai rău! Să fie asta un efect al taxelor noi și/sau mărite, al reașezării pe categorii sociale al taxelor și impozitelor?

Un procent foarte mic de 8% se declară mulțumiți (vezi aici).

Deși românii o duc mai rău față de anul trecut (după cum declară în acest studiu și după cum am arătat în articolul “Plus sau minus” referitor la scăderea veniturilor gospodăriilor), totuși oamenii se declară în mare parte “oarecum mulțumiți” și chiar optimiști față de viitorul apropriat (anul 2015).

E și asta o victorie a propagandei guvernamentale de a mulțumi oamenii chiar și când le umblă în pungă (la venituri). E o victorie să le creezi (în continuare) un nivel mare de așteptări, ceea ce relevă că oamenii sunt avizi de vești bune, de promisiuni, s-au săturat de știri negative (despre economia în criză).

Dar, optimismul nu se poate substitui realității și cum am arătat în alte articole, anul viitor va fi mai rău. Câteva argumente pentru pesimismul meu:

- toate măsurile electorale din anul acesta se plătesc (ca de fiecare dată) în anul următor;

- economia a intrat deja în recesiune (fie tehnică, după unii, economică fără tăgadă pentru alții), iar cum românilor nu le-a fost mai bine după creșterea record de PIB din 2013, nu are cum sa le fie mai bine urmare a unui an 2014 mai slab economic;

- economia românească e vulnerabilă (mai ceva decât în 2008, susțin unii analiști);

- suprataxarea accentuată a firmelor frânează dezvoltarea.

Timpul, ca întotdeauna are răspuns la aproape toate întrebările. Firește, subiectivismul va rămâne un element esențial. Apreciere obiectivă 100% nu poate exista, chiar și dacă apelezi la cifre, căci cifrele, deși reci, sunt multe și pot prezenta multiple fațete ale adevărului. Și chiar și atunci, oamenii au proprii senzori de percepere a realității curente, precum și standarde diferite.

Nori negri

Recesiunea (două trimestre de scădere a PIB-ului) nu e încă un lucru grav. Nu e încetinire de viteză, e mers în marșarier, înapoi deci. Mașina economică, așa fără direcție clară, fără motoare de creștere evidente, fără piloți profesioniști, va merge înainte, cel mai probabil.

Dar semnalul e clar, urmează, cel mai probabil, stagnarea.

Și următoarea raportare de PIB pe T3 2014 va consemna o creștere față de T2 2014 dar și o scădere față de T3 2013. Politicienii vor citi aceste date desigur diferit, cu diferite dioptrii.

Demonstrația a ceea ce se va întâmpla în T3 2014 o face analistul Sorin Pâslaru în zf.ro (detalii aici).

Comparația cu 2008 e elocventă, sper totuși să nu avem aceeași continuare (o nouă ranforsare a crizei economice globale nu e exclusă, dar dincolo de context mondial/european noi trebuie să fim precauți, prudenți și să corectăm cauzele spre a îndrepta efectele).

Cum am mai scris anterior, modelul economic (și cel) al ultimilor 2 ani e greșit.

La aceeași concluzie ajunge și analistul Sorin Pâslaru în zf.ro:

"De unde creştere economică cu deficit bugetar de 0,5% din PIB, inflaţie de 0,9%, deficit de cont curent sub 1% din PIB? Adică statul nu cheltuie, investitorii străini nu finanţează economia, ci, dimpotrivă, a venit timpul plăţii datoriilor externe, expunerea băncilor străine scade brutal, preţurile la bunuri şi servicii stagnează pentru că cererea este în declin şi firmele nu au deloc impulsul de a investi. Atunci, de unde creştere? Chiar există vreo maşină să meargă fără benzină?"

Recesiunea poate fi sau nu un fenomen minor, trecător (guvernul ne asigură că suntem în grafic la creșterea economică, că nici nu e recesiune economică, doar tehnică). Dar iată ce spunea o voce reputată, consilierul BNR, dl. Adrian Vasilescu, la precedenta recesiune:

"Poate fi criză fară recesiune. De fapt, criza fără recesiune, mai repede se întâmplă. Recesiune fără criză, totuşi, mai rar, pentru că se întamplă ceva care duce ţara în două trimestre de creştere negativă. Am avut o creştere negativă în trimestrul IV din anul trecut, 0,2% şi ne aşteptăm la o creştere negativă în trimestrul I, sau cel mult creştere zero." (declarația aici)

Tot dl. Vasilescu ne spunea în aceea perioadă (2012) că:
"Primii care vor simți ieșirea din recesiune vor fi cei care fură și cei care produc" (vezi aici)

Interesante declarații de atunci, nu? Adică, oricum am da-o suntem în criză. Și din criză vor ieși primii cei care produc și plătesc taxe la buget, bani numai buni să poată alții să fure mai mult (să iasă și ei din criza lor). 

Nimic nou sub soare, istoria se repetă ciclic, uneori și mai des și părem condamnați să repetăm erorile trecute, fără să învățăm nimic din ele.