Anul pomenilor

De tot felul de pomeni posibile. 

La propriu, accident în care statul e criminal cel puțin prin lipsa de reacție și coordonare. 

Pomană socială, eliberarea infractorilor, hoți și criminali, înainte de termen prin noile coduri, plus inchiderea curând a dosarelor de pe rol. 

Și de ultimă oră și o pomană economică pentru cei cu credite la bănci. 

De unde are guvernul ăsta 1 miliard de euro anul acesta? Nu cumva din acciza pe carburanți și celelalte taxe noi introduse sau mărite? Păi, parcă banii aia erau pentru autostrăzi, pentru infrastructură rutieră, nu? Ooops! Sau poate n-a fost vorba niciun moment de așa ceva! 

De capitalism și de reguli de piață liberă nu mai e vorba, e socialism fără emblemă. De democrație și stat de drept, nu e cazul, se vede de departe. Suntem din toate punctele de vedere tot mai departe de Europa, de reguli democratice, de capitalism competitiv, etc. Și e abia început de februarie, sacul pomenilor e abia la început!

P.S. Impactul bugetar nu ar fi atât de mare conform unor calcule (vezi aici), dar va fi tare speculat electoral.

Suprataxe!

Vine un an electoral. Și guvernanții au nevoie de bani pentru a face "binefaceri" electorale. Cum aceștia nu au venit în mod natural e nevoie de taxe mărite sau noi introduse.

Cum puteau veni acești bani în mod natural? Din încasări mai mari, din creștere economică sau din economii ale cheltuielilor. Dar asta nu s-a întâmplat. De ce? Din cauze multiple: încasările previzionate au fost prea optimiste; taxele colectate nu au ținut ritmul cheltuielilor.

Cum guvernanții trebuie să se prezinte în alegeri cu chestiuni concrete și nu cu cifre, e nevoie de măsuri. Și care sunt măsurile care au impact la categoriile sociale defavorizate? Mereu aceleași: creșterea pensiilor (prin indexarea cu inflația), creșterea salariului minim. În plus o promisiune pentru semestrul II, dacă sunt condiții (!), scăderea CAS cu 5%.

Creșterea pensiilor e o aplicare a legii. Și cum se știe, deși discutabil, practica curentă, inclusiv europeană, este că pensiile sunt un bun câștigat și ele nu pot scădea deși poate exista scădere economică. 

Creșterea salariului minim e o măsură tot populistă. Salariul minim e o măsură socialistă, una care creează somaj sau muncă la negru în domeniul privat. Eliminarea salariului minim ar creea sau aduce la lumină multe locuri de muncă și ar ajuta cu adevărat mediul economic. Exemple sunt multe în Europa.  

CAS este o măsură bună, dar pusă sub semnul condiționalității.

Să revenim la taxe. 

Deja guvernul a tot introdus taxe de când s-a instalat. Și altele urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie (forfetarul; 3% pe cifra de afaceri la micro-intreprinderi, etc.).

Vreți infrastructura rutieră? Plătiți! De parcă n-am fi plătit în ultimii 23 de ani. De parcă n-ar există o ro-vignetă, taxa specială pentru așa ceva. Cum acciza ar fi trebuit să scadă la combustibil, deoarece cursul e mai jos decât anul trecut, guvernul anunță o inovație cu indexarea cu inflația. O tehnică care se pare încalcă o directivă europeană.  Și mai completează cu o suprataxă care poate fi vulnerabilă constituțional (adică se plătește același lucru de mai multe ori).

Taxe pe stâlpi și alte construcții speciale, care se vor răsfrânge împreună cu carburanții în prețul gazelor sau curentului electric (care oricum aveau un calendar propriu de liberalizare, deci de creștere!).

Mai puteți duce? Hai la taxe! Mai multe, mai mari!

Un cost aproximativ al acestor majorări de taxe este echivalentul creșterii TVA de la 24 la 25% (vezi aici).

Și despre iluzia că vom avea autostrăzi, un calcul simplu arată că banii proveniți din supra-taxarea carburanților sunt exact cam ce-a prevăzut guvernul să arunce electoral în anul ce vine.

De s-ar fura mai puțin, măcar pe jumătate, guvernul ar sta pe un munte de bani. Și-ar permite să reducă taxele, ar scădea mult evaziunea fiscală și multe s-ar putea face cu adevărat! Dar sunt vise deșarte!

Cauză și efect

Avem un guvern socialist. De fapt, toate guvernele post-decembriste au fost socialiste. Un guvern care de când a preluat guvernarea, a mărit/introdus taxe și a direcționat banii electoral. E socialism curat, care ține până se rupe elasticul sau până explodează mămăliga. Se discută mult despre evaziune, dar nu se arată de ce există evaziune și de nivelul ei este atât de ridicat. Evaziunea nu există, neapărat, din lăcomie, din cauze de genă națională sau din cauză de ineficiență administrativă de a colecta taxe și impozite. Nu, evaziunea e cauzată de supra-impozitare. Supra-impozitarea e generată de sifonarea banului public și cheltuirea lui fără noimă economică. Un cerc vicios. Azi, cum necum încă bani sunt. Nu atât de multi câți și-ar dori guvernul, dar încă amână și costuri electorale negative și explozii sociale. Mai dezamăgit pare electoratul de răsucirea de 180 grade față de subiecte anterioare. Nemulțumirea față de guvernare încă e redusă. Și tocmai inversarea propagandistică a cauzei cu efectul, e manipulatorie și pune în oprobriul public pe evazioniștii cei răi care nu plătesc taxe către guvernul bine intenționat.

Deficit

Matematica nu ascultă de politicieni, o recunoște chiar primul ministru. Guvernul promite măriri salariale pentru anul 2014 (pensii, salariul minim, etc), dar acum constată și chiar anunță că există un mare deficit de încasări. Veniturile bugetare nu sunt pe măsura cheltuielilor. De fapt, de la rectificarea anterioară, una negativă, s-a văzut un deficit de încasări. Rectificarea negativă trecută a fost ambalată și prezentată ca un succes prin TVA redus la pâine. Acum deficitul s-a adâncit, inclusiv prin măsura anterioară, prin celelalte taxe mărite sau nou introduse. Guvernul socialist nu înțelege că mărind taxele va avea mereu încasări mai mici și nu mai mari. Și acum soluția avansată ca temă de discuție și anume creșterea cotei unice va avea, de va fi impusă, aceleași efecte contrare. Și acest guvern are o problemă de concepție. Ea își fixează întâi cheltuielile și apoi aproximează cât și unde vor veni veniturile. Se pare că estimările au fost prea optimiste sau nu țin pasul nici pe departe cu dorințele de a cheltui. Se poate ca fiscul usl să nu fie mai grozav decât fiscul pdl și că problema nu e numai de colectare. Nivelul evaziunii e la cote înalte, dar taxele multe și mari obligă la evaziune. Risipa bugetară este imensă, banul public este sifonat masiv. 40% din buget ne spune N. Văcăroiu, președintele Curții de Conturi, adică o nimica toată de 12 miliarde de euro anual (cam cât profitul estimat pentru stat din exploatarea clamată de la Roșia Montană!). Și Curtea de Conturi e un organism fără dinți, doar constată și nu se întâmplă nimic. Guvernul e condus contabil și nu managerial, din păcate. Și mereu taxe mai mari și mai multe care să acopere cheltuieli tot mai mari, fie electorale, fie clientelare, nu vor duce decât în fundătură economică.

Matematica e grea, guvernul nu adună bani suficienți de la cei ce mai plătesc sau mai pot plăti. Și se laudă că se împrumută, bani care oricum nu vor ajuta decât la plata unor datorii deja făcute. În primii 10-15 ani posdecembriști era ușor; se dădea drumul tiparniței de bani și o păcăleală imensă amăgea o nație întreagă. Investițiile străine s-au prăbușit la un minim istoric; mărirea cotei unice e o măsură negativă pentru puținii investitori ce ar mai veni. Alte investiții sunt controversate. Norii negri apasă România, dar vine un an electoral, plin de promisiuni fără legătură cu realitatea cruntă.

Evoluția reală a puterii de cumpărare

Înainte și după criză, salariul în România a avut evoluții interesante. Dacă între anii 2000-2008, salariul creștea peste nivelul inflației, înseamnă că românilor le-a crescut salariul real sau puterea de cumpărare. Au fost ani de boom imobiliar (nu economic!), ani în care guvernanții au aruncat în stânga și-n dreapta cu măriri salariale (și la pensii creșterile au fost mult, mult mai însemnate!).

Dar a venit și criza, sau revenirea la normalitate, căci anormală era bula imobiliară. Ciclul economic și-a manifestat iar prezența, cu faza ei ultima. Și România a fost traversată de convulsii sociale, iar salariul real și puterea de cumpărare a românilor a scăzut (dramatic, zic unii). Cifrele reci statistice, relevă lucruri interesante, multe diferite de propaganda unora sau altora:

1. În perioada 2000-2008, salariul real în România a crescut cu 13,3%. E de departe cea mai mare creștere în Europa, unde țări avansate au crescut subunitar, iar Germania (motorul european) a scăzut!! 

2. În perioada 2009-2012, salariul real în România a scăzut cu 1,7%. Nu e atât de rău pe cât ne-am plâns noi soarta. Interesante sunt și evoluțiile altor țări: astfel Bulgaria a scârțâit înainte de criză și impresionează în criză - de la +2,1% a trecut la +5,4%!

Aceste exemple arată poate că unele țări au crescut conjunctural puterea de cumpărare, pe când altele au fost mai prudente și predictibile, sau chiar au reușit să se restructureze și revigoreze tocmai în criză!

Datele detaliate aici

Pâinea mai scumpă

Se pare ca pâinea nu va fi mai ieftină ci mai scumpă! Și nu pentru că producătorii își vor băga în buzunar diferența de TVA. Ci pentru că se vor da norme metodologice încât pâinea nu va mai fi comercializată oriunde, în orice condiții. Va fi nevoie de casă de marcat dedicată, de spațiu separat de alte sortimente de mărfuri. Adică de costuri suplimentare la comercianți, costuri care trebuie recuperate din preț. În plus, dacă vor primi drept mai puțini să comercializeze pâinea, în anumite zone clienții trebuie să se deplaseze în alte zone ale localității pentru ași procura pâinea zilnică. 

Ce e mai grav e că s-au mărit taxe în alte zone, zone deja evazioniste, iar încasările nu vor creste acolo ci vor scădea. Ilogica economică la guvern e în floare!