Se apropie o nouă campanie electorală (de parcă ea ar fi încetat vreodată!).
Și cum raportarea la trecut e mereu uzitată, premierul Ponta a facut un soi de bilanț de la preluarea guvernării. Numai că, compară situația actuală cu cea de anul trecut, facând abstracție de primele 5 luni ale anului sub guvernele Boc si Ungureanu. Dupa cum se demonstrează aici , de fapt situația e total diferită decât propaganda guvernamentală.
Pe scurt:
1. Colectarea de taxe de către ANAF, nu e mai strălucită după plecarea prezumtiv-infractorului Blejnar, ritmul de creștere a colectării fiind în scădere.
2. Investițiile au fost practic amputate de guvern, micul plus rămas în august fiind datorat primelor 5 luni.
3. Au scăzut și banii atrași din UE, ceea ce arată că problemele sunt mai profunde și nu țin numai de politic.
Dar, la electorat, va ajunge mesajul veniturilor parțial reîntregite. Că această revenire s-a facut prin mărirea deficitului bugetar, așa cum am scris demult, asta nu contează aproape deloc pentru marea masă electorală. Că, prin inflație, veniturile sunt amputate continuu, nici asta nu se prea spune.
Economia mondială este în criză și estimările aproape oficiale spun că încă vreo 10 ani criza încă va submina creșterea economică. Că apogeul crizei nu a fost atins în Europa, am mai spus; Grecia o bombă cu ceas doar amânată explozia, Spania, Italia și alte țări cu probleme acute. Momentan, noi suntem contra curentului, mărind cheltuieli de personal. Dar România e vulnerabilă economic, din motive expuse anterior. Iar soluții miraculoase nu există. Neoficial se anunță doi ani foarte grei; numai că politicienii fac abstracție și promit măsuri populiste.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu