Proiect de țară: obligatoriu și necesar. Dar mai înainte de toate trebuie să înțelegem cine suntem. Mai apoi să identificăm mijloacele/căile. Citind următoarele interviuri/documente ale profesorului Dumitru Borțun înțelegem de ce România nu face saltul spre modernitate/progres și chiar aflăm cum România poate face saltul dorit (pe calea naturala - prin globalizare, dar e un fenomen lent sau prin politici publice - căile educaționale + căile comunicaționale).
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/interviu-dumitru-bortun-traim-intr-un-ev-mediu-intarziat-4021403/
http://www.universuljuridic.ro/schimbarea-nu-asteapta-pe-nimeni-si-nu-pe-pile/ https://www.academia.edu/24787145/REPERE_METODOLOGICE_PENTRU_ELABORAREA_UNUI_PROIECT_DE_%C5%A2AR%C4%82
Cine suntem noi? Ce tare ne apasă din trecut?
"Acesta a fost printre ultimele spații europene în care a fost desființată iobăgia. Or, esența acestui tip de relație socială este munca forțată și neplătită; de aici, și principalele sale consecințe: lenea și hoția. Asta o spun istoricii, dar mie mi se pare și logic: dacă munca nu-i atrage, oamenii fug de ea ca de ciumă, iar dacă nu muncesc, din ce să trăiască? Fură! Nu trebuie să ne imaginăm niște hoarde de țărani nevoiași furând noaptea de pe moșiile boierilor sau, mai târziu, de pe terenurile cooperativelor agricole de producție înființate de comuniști. Furtul s-a perfecționat, se face ziua în amiaza mare și cu acte în regulă, nu este doar o ocupație a oamenilor săraci și, ceea ce e mai rău, a căpătat forme foarte diversificate, uneori atât de subtile, că sunt de-a dreptul perverse: de la mita electorală până la plagiatul din mediul universitar."
Rezumarea problemei noastre:
"Cred că problema noastră nu e comunismul, ci românismul. Dacă vom da vina doar pe comunism și vom explica toate relele de azi prin comunism, vom rata încă o dată ocazia de a afla cu adevărat cine suntem, de a înțelege societatea românească în evoluția ei, ca tip de civilizație și de cultură."
Ce fel de oameni are poporul român?
"De-a lungul anilor am constatat, și empiric, și prin intermediul cercetării sociale, că locuitorii acestei țări se împart în trei categorii, dintre care două foarte mari și una foarte mică:
1) oameni care își caută un stăpân pe care să-l slujească în schimbul ocrotirii lui și a familiei lui;
2) oameni care își caută slugi, care să facă în locul lor activitățile care le repugnă și pe care să-i protejeze, la nevoie să-i ajute în ascensiunea socială;
3) oameni care vor să fie cetățeni, altfel spus, membri maturi ai societății, liberi și responsabili, cu drepturi și libertăți garantate de Constituție, dar și cu obligații față de societate (de pildă, obligații fiscale sau electorale).
Pentru dezvoltarea democrației în România, primele două categorii nu sunt utilizabile; cea de-a treia da, este chiar necesară, dar, din păcate, este prea puțin numeroasă, încă nu formează „masa critică”, nu ea dă tonul, cel puțin, deocamdată."
E România pregătită pentru depășirea decalajului istoric, pentru ”străpungerea” economică spre un etaj superior de dezvoltare? Răspunsul tranșant e negativ, din păcate. "În actuala paradigmă, șansele (de ieșire de pe drumul mediocrității) sunt foarte puține, aproape nule. Degeaba facem arestări peste arestări, dacă nu atacăm organizarea economică și socială care produce corupție. În momentul actual, cred că România nu are resurse interne pentru o schimbare veritabilă."
Ce-ar trebui făcut, de unde sa începem?
"Este evident că nu ne ajută nici reprezentările acumulate în imaginarul nostru colectiv, nici stereotipurile din mentalul colectiv; ele țin de așa-numitul „trecut inutilizabil”. Pentru a forma un un om modern, școala ar trebui să schimbe reprezentările copiilor despre alții și despre ei înșiși. Realizarea acestei sarcini o văd fezabilă pe trei căi:
1) calea naturală: globalizarea, ca proces obiectiv, va conduce la o de-centrare cognitivă, iar în plan psihologic, la depășirea etno-centrismului; tot mai mulți oameni vor putea înțelege lumea și de pe alte poziții decât cea a grupului de apartenență;
2) calea educațională: cu condiția ca educația să nu se mai rezume la transmiterea de cunoștințe, ci să înceapă, de la cea mai fragedă vârstă, cu formarea gândirii critice. Ca profesor, lucrez cu tinerii de peste 40 de ani. În cele patru decenii am văzut cum capacitatea de învățare a românilor este diminuată drastic de absența gândirii critice, adică acel mod de gândire care ne permite să înțelegem corect: (a) ce judecăți putem să acceptăm; (b) ce judecăți trebuie să respingem; (c) ce judecăți e cazul să suspendăm, până la obținerea datelor necesare pentru acceptarea sau respingerea lor. Fiind critică, această gândire este și… autocritică! Capacitatea ei de a se auto-supraveghea și de a se auto-rectifica face din gândirea critică o armă redutabilă în lupta pentru înțelegerea lumii și a sinelui, pentru alegeri raționale și decizii optimale, pentru umanizarea lumii și raționalizarea vieții personale.
3) calea comunicațională: realizarea, de către guvern, a unor campanii de advocacy pentru promovarea valorilor modernității:
- meritismul vs oportunism și/sau clientelism;
- morala contractualistă vs morală tranzacțională;
- comunitarismul vs individualism;
- interesul pentru binele general vs egoism;
- respectul față de norme (inclusiv legi) vs voluntarism;
- orientarea spre viitor vs legitimarea prin trecut (trecutul istoric sau cel personal);
- cultura dialogului vs monolog (comportamentul celui care se comunică, dar nu comunică); profesionalismul vs superficialitate și impostură profesională;
- activismul vs lene contemplativă (asociată adesea cu o critică deșănțată a realității);
- gândirea strategică și proiectivă vs improvizație pe termen scurt;
- raportarea la obiective vs raportarea la persoane (personalizarea relațiilor de muncă);
- realismul vs viziune ideologizată și/sau moralizatoare;
- multiculturalismul vs etnocentrism (sursă de xenofobie, șovinism, antisemitism);
- cetățenia vs identitatea exclusiv etnică și/sau religioasă;
- activismul vs. fatalism etc."
Istoria recentă arată că se poate, asemenea căi și mijloace au fost instrumentele prin care Coreea de Sud a devenit un tigru economic.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu